Sprijin de până la 20.000 de euro pentru crescătorii de albine

Un bărbat a fost atacat de un roi de albine, în vestul țării

Crescătorii de albine vor putea accesa un ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai a acestui an asupra sectorului apicol. Sprijinul este consistent, putând ajunge la valoarea de 20.000 de euro pentru o exploataţie, şi a fost legiferat recent, printr-o hotărâre de guvern, la solicitarea Ministerului Agriculturii.

CITEȘTE ȘI: Comisia Națională pentru Controlul Activității Nucleare a oprit temporar tratamentul bolnavilor de cancer internați la Timișoara

Ajutorul se instituie deoarece familiile de albine nu au putut să beneficieze de hrană suficientă, din cauza diminuării timpului pentru cules, precum și a cantității mici de polen și nectar. Astfel, fenomenele hidrometeorologice nefavorabile care s-au manifestat pe întreg teritoriul țării noastre în perioada martie – mai 2019 au fost comunicate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale de către apicultori, reprezentanții formelor asociative ale acestora și prefecturile județene. De asemenea, hărțile de monitorizare a climei din perioada martie – mai 2019, elaborate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) arată că au existat abateri semnificative privind regimul de temperaturi și precipitații care s-au înregistrat în această perioadă de timp, la nivel național.

Beneficiarii schemei de ajutor de minimis sunt: apicultori, persoane fizice care dețin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014, cu modificările și completările ulterioare, valabil la data depunerii cererii; apicultori, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare; apicultori, persoane juridice, precum şi orice forme asociative cu sau fără personalitate juridică constituite conform legii.

Sprijinul financiar reprezentând ajutor de minimis va fi în valoare de 20 lei/familia de albine, reprezentând aproximativ 48 la sută din cheltuielile efectuate de către apicultori pentru asigurarea rezervelor de hrană, conform tehnologiei apicole. Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unui beneficiar nu poate depăşi suma de 20.000 de euro pe durata a trei exerciţii financiare anuale.

Pentru a fi eligibili, beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele criterii cumulative de eligibilitate: să aibă familii de albine înscrise în baza de date națională apicolă la data 1 martie 2019, conform Sistemului unitar de identificare a stupinelor şi stupilor, gestionat de Agenția Națională pentru Zootehnie, potrivit prevederilor Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 251/2017; să aibă familii de albine înregistrate/autorizate la direcția sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor județeană, respectiv a municipiului București.

Termenul de depunere a cererilor şi documentelor însoțitoare este 31 octombrie 2019. Solicitările se depun la direcțiile județene pentru agricultură. Apicultorii interesaţi pot solicita detalii de la Direcția pentru Agricultură a județului Timiş, cu sediul în Timişoara, str. Paris, nr.2 A, etaj. 3, nr. tel. 0256.22.09.44, e-mail: [email protected].


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *