Ștefan Iulian Cojocnean este cel mai bine cunoscut timișorenilor prin intermediul… picioroangelor. Puține sunt activitățile sportive desfășurate în urbe la care să nu fi participat și Ștefan cu sportivii săi, pe picioroange.
Ceea ce poate nu știu mulți timișoreni este că Ștefan e unul dintre cei mai îndrăzneți sportivi din Timișoara.
CITEŞTE ŞI: Soţul timişorencei Nicoleta Voica este acuzat că i-a făcut avansuri unei alte cântăreţe
A reușit să obțină 13 recorduri mondiale (11 dintre ele pe picioroange, unul pentru 25 de ore de baschet pe role, iar altul pentru 17 ore de lovit sacul), a fost campion internațional la kick-boxing low-kick și campion național la kick-boxing full-contact. Este revoluționar și cetățean de onoare al Timișoarei.
Poate și de aceea se simte dator să se implice și în ajutorarea semenilor.
Iată că, până în prezent, a reușit să schimbe viața a patru persoane care își duceau existența pe străzile orașului.
Le-a găsit un loc de muncă și le-a oferit un scop în viață…
– Când ai început să te implici în ajutorarea semenilor?
– Încă de la şapte ani, fiind inspirat de profesoara mea de franceză. Eram la Cluj-Napoca pe atunci şi o aveam profesoară pe Ioana Maria Vlas.
Când mergeam spre şcoală îmi doream să ajut copiii. Să fac ceva pentru toată lumea. Acest ceva s-a focalizat în timp într-o metodă de relaxare, care chiar ajută pe toată lumea.
Te ajută să scapi de oboseală şi de temeri, devii mai energic şi mai detaşat în faţa problemelor. Apoi, nu îmi plăcea să fiu o persoană care să nu se implice.
Aşa am ajuns în ’89 să particip la Revoluţia din Timişoara. Mi-am dorit să mă implic pentru a realiza acele idealuri de la Revoluţie şi de atunci mă tot implic în societate. Schimbarea trebuie să vină de la noi.
Încă din 1995, când eram campion în România la kick-box full cotact, luptam în străinătate şi banii pe care îi câştigam acolo îi foloseam în ţară, luându-le mâncare copiilor nevoiași.
Şi iată că de 20 de ani încoace asta fac, mă împlic.
Mi s-a întâmplat să rămân, prin 2004, cu o datorie de vreo nouă milioane de lei, lăsată de un refugiat pe care am încercat să îl ajut.
Am rămas atunci şi fără serviciu, şi fără bani, dar asta nu m-a înrăit.
Dimpotrivă, mi-am revenit şi am început să continui să fac bine în jurul meu.
– Ce a urmat după această perioadă?
– Am lucrat ca ospătar, dar și în construcţii.
Apoi mi-am făcut o sală de sport. Eu cu partea de ajutorare a oamenilor străzii sunt încă de când eram jandarm. Pe atunci însă eram mai dur, le luam pungile cu aurolac de la gură.
Mă îngrozeau copiii fără părinţi. Erau sute de astfel de cazuri.
În sensul ăsta s-au făcut nişte progrese. Nu mai sunt atât de mulţi în centre.
– Cu ce te ocupi în prezent?
– Sunt antrenor personal. Am o afacere online, care mă ajută să mă implic în cazurile sociale. Încerc să îi ajut pe aceşti oameni ai străzii. Ei sunt mai puţini decât noi.
Dacă fiecare om şi-ar dori cu adevărat să ajute ar putea să o facă şi am efectua o schimbare.
– Faci şi curăţenie în Parcul Botanic…
– Da. Sunt multe nereguli pe care le văd şi încerc să le schimb, acolo unde este necesar. Merg cu sportivii de la sală în parc.
Ei au altă energie. Alergi şi aduni, alergi şi aduni. E un lucru foarte bun şi nu ai parte de monotonie. Acest lucru se întîmplă aproape zilnic şi de aceea se şi vede în parc.
Cel mai murdar loc din parc este unde se adună migranţii. Mă implic în orice consider că e necesar.
Dacă văd pe cineva că fură, mă implic. O altă activitate pe care o fac este bătaia cu apă din Parcul Botanic (următoarea va avea loc în 4 august, la ora 13 ). Ne întâlnim, ne distrăm, ne implicăm.
M-am implicat şi în încercarea de a salva Roşia Montană.
– Ai avut o perioadă în care te hrăneai doar cu sucuri…
– Au fost amici care m-au sfătuit să renunţ, să nu fac asta.
Cel puţin din punct de vedere spiritual, a fost perfect. La aparatul de biorezonanţă aura mea arăta perfect.
– Te ajută aceste recorduri mondiale obținute?
– Da. Pe mine mă ajută. În viaţa de zi cu zi sunt mai relaxat. Lupţi, câştigi, îţi revii şi vezi totul în roz.
Te ajută să îţi depăşeşti limitele. Inspiră oamenii.
La asta ajută recordurile.
– Care sunt planurile de viitor?
– În septembrie voi alerga 72 de ore. Apoi, vreau să continui proiectul cu picioroangele. Pentru mine este important. E un hobby.
De axemplu, am organizat la Liceul ”Lenau” hora unirii pe picioroange. Până acum cam opt mii de timişoreni au stat pe picioroange. Am un venit, ar fi păcat să nu fac ceva şi pentru oraş.
La urma urmei sunt cetăţean de onoare, trebuie să mă implic.
Şi am început şi proiectul de sport pe scaun destinat angajaţilor din multinaţionale.
Acesta va cuprinde mișcare – stretching, relaxare, masaj și automasaj.
