Este de notorietate faptul că pacienții români asigurați sunt puși, de multe ori, în situația de a-și asigura singuri materialele sanitare pe perioada spitalizării, deși, potrivit legislației, acestea ar trebui să le fie acordate în mod gratuit de unitățile medicale.
Potrivit legii, asiguraţii au dreptul să beneficieze de rambursarea tuturor cheltuielilor efectuate pe perioada spitalizării cu medicamentele, materialele sanitare şi investigaţiile paraclinice. În realitate, lucrurile stau altfel. Mulți dintre pacienții care se află în situația de a scoate din buzunarul propriu bani pentru a-și achiziționa materiale medicale, de teamă, de rușine sau din neștiință, nu mai solicită conducerii spitalului rambursarea cheltuielilor.
Alții, care se încumetă totuși să facă acest demers, dar se lovesc ulterior de refuzul unității spitalicești de a le returna banii, se opresc aici. Puțini sunt cei care îndrăznesc să meargă mai departe, cerându-și drepturile în instanță, deși în practica judiciară astfel de cazuri sunt câștigate într-o proporție covârșitoare.
Relevant pentru această situație este și cazul unei foste paciente a Spitalului Județean de Urgență Reșița, care a fost internată în această unitate ca urmare a unui accident. În timpul spitalizării, a suferit o intervenţie chirurgicală, pentru care a avut nevoie de o proteză bipolară la șoldul stâng.
Femeia a susținut că timp de patru zile, deși avea dureri cumplite, i-a fost refuzată operația, pe motivul că spitalul nu poate suporta costul protezei. În aceste condiții, pacienta a fost nevoită să facă rost de bani și să și-o cumpere singură, achitând aproape 4.000 de lei.
Ulterior, s-a adresat conducerii spitalului, solicitând rambursarea acestui cost, știind că legea îi conferă acest drept, mai ales că este și beneficiară a Legii 118/1990 (privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri). Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa i-a comunicat că nu intră în sarcina lui decontarea contravalorii protezei, trimițând femeia să se adreseze Casei de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin.
Pacienta a făcut și acest demers. Răspunsul primit însă a trimis-o de unde a plecat: instituția i-a comunicat că rambursarea cheltuielilor reprezintă o obligaţie exclusivă a spitalelor. În aceste condiții, fosta pacientă s-a adresat instanței, solicitând chemarea în judecată a spitalului, casei de asigurări, dar și a statului român, prin Ministerul Finanțelor, acțiunea fiind scutită de timbru judiciar.
Pe durata procesului, s-a putut observa, din înscrisurile depuse la dosar de cele trei pârâte, cum fiecare instituție încearcă să-și paseze responsabilitățile una alteia, dar una nu a negat dreptul pacientei la decontarea cheltuielilor.
Spitalul a încercat să se scuze spunând că nu i-au fost alocate suficiente fonduri, în timp ce Casa de asigurări a explicat că unitatea spitalicească nu a solicitat la timp bani conform unui program național aflat în derulare pe ramura de ortopedie și că de fapt efectuează decontări ale serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare şi dispozitivelor contractate, efectuate, raportate şi validate doar furnizorilor cu care are perfectate contracte, şi nu asiguraţilor.
Deliberând, Judecătoria Reșița a admis în parte cererea reclamantei. Analizând temeiurile legale, a respins acțiunea îndreptată împotriva casei de asigurări ca fiind netemeinică, iar în ceea ce privește Ministerul Finanțelor Publice, a decis că acesta nu are calitate procesuală.
În schimb, a obligat spitalul să-i plătească 3.939,08 de lei cu titlul de despăgubiri, suma fiind actualizată în funcţie de inflaţie, la ea adăugându-se și dobânda legală până la data plăţii efective.
Imagine de arhivă
