Speranţe confirmate la canotaj

Laurentiu Danciu Zlatomir Balojin

Bilanţul României la Jocurile Olimpice de tineret de la Buenos Aires (Argentina) a fost de opt medalii (două de aur, trei de argint şi trei de bronz), delegaţia noastră clasându-se pe locul al 29-lea în clasamentul general pe naţiuni.

Pentru iubitorii sportului din cel mai vestic judeţ al ţării, vestea bună este că pe podium a urcat, în urmă cu 15 zile, şi Laurenţiu Danciu, un canotor din comuna Pui, judeţul Hunedoara, care este legitimat la CSM Timişoara.

El a participat în proba de dublu rame masculin, avându-l alături pe Florin Nicolae Arteni-Fîntînariu. Cei doi au fost întrecuţi cu doar 25 de sutimi de secundă de echipajul Italiei, iar pe locul al treilea s-au clasat reprezentanţii ţării gazdă, la 57 de sutimi de învingători.
titi stancu
„Mă bucur pentru acest rezultat, sper să fiu sănătos şi să particip şi la Jocurile Olimpice de seniori. Acomodarea cu fusul orar a fost dificilă, pentru că există o diferenţă mare, de şase ore, între România şi Argentina”, a declarat Laurenţiu Danciu.

„Laurenţiu a fost descoperit în urmă cu trei ani, am avut mare încredere în el de la bun început. A fost singurul timişorean care a participat la competiţia din Argentina. Am avut grijă de el şi a ajuns unde a ajuns”, a spus şi antrenorul său de la CSM Timişoara, Zlatomir Balojin.

În urma acestui rezultat, Laurenţiu Danciu, sportiv în vârstă de 18 ani, se află în vizorul unor cluburi înstărite din România. „Este curtat de mai multe cluburi, inclusiv de CSM Bucureşti, dar cred că vom reuşi să-l ţinem la Timişoara. Şi-a demonstrat valoarea la lot, iar şansele ca el să participe la Jocurile Olimpice de peste doi ani sunt ridicate”, a precizat Balojin.

„Deocamdată nu sunt tentat să plec în altă parte”, a asigurat cel care şi-a trecut în palmares şi titlul naţional la seniori.

Nici preşedintele CSM Timişoara, Lucian Reclaru, nu a ocolit delicatul subiect al unei posibile plecări a tânărului sportiv care a urcat pe podium la Buenos Aires: „Laurenţiu poate fi ţinut aici doar dacă i se asigură un salariu”.

„Dacă la sporturile de echipă mai există sponsori, la canotaj şi în general la sporturile pe apă este foarte greu să găseşti variante de finanţare. De aceea îmi doresc ca autorităţile locale să se poată implica, să ajute şi disciplinele care nu produc bani, ci sportivi. Altfel ne trezim că sponsorizăm fotbalul şi dansul pe rotile, iar la sporturile grele dăm o sumă care asigură cu greu masa sportivilor. Nu poţi face performanţă mult timp cu mâncare gătită de profesori. Nu pot să spun că nu a existat sprijin din partea consilului judeţean, dar se simte că în ultimii ani am redus contribuţia”, a afirmat, la rândul său, Traian Stancu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş.

O altă problemă cu care se confruntă canotorii timişorean o reprezintă vaporaşele apărute pe Bega. „N-am avut o discuţie directă cu domnul primar. Am vorbit cu căpitanul portului, cel mai autorizat din toate punctele de vedere, care mi-a spus că nu are nimic cu noi, cei care facem sport de performanţă. Sunt totuşi nişte reguli de circulaţie, nu este chiar atât de simplu, pot avea loc accidente, dar noi ne vedem de treabă. Nu că nu ne afectează, dar înţelegem că trebuie să fie şi vaporaşe, şi pescari, şi canotaj pe canalul Bega… Nu trebuie să ne plângem că nu putem să facem performanţă. Ar fi bine dacă la Surduc ar fi o pistă de canotaj, este unul dintre cele mai bune lacuri din Europa. Nu avem o pistă olimpică şi nu putem organiza un concurs de nivelul unei regate. Se pot ţine acolo şi europene, şi mondiale”, a mai spus antrenorul Zlatomir Balojin, încheind cu regretul că atât de mult promisa pistă de canotaj de pe lacul Surduc se lasă în continuare aşteptată.

„A fost făcut studiul de fezabilitate, avem banii în cont, de doi ani este trecută în buget, eu sper să fie trecută şi anul viitor şi atunci să o şi facem. Probleme nu sunt doar la <<Mediu>>, ci şi la <<Apele Române>>. Se fac că vor, dar nu prea vor… Până la urmă, eu zic că se va face, dar nu ştiu de ce întârziem atât”, a explicat Traian Stancu situaţia realizării mult-râvnitei piste de canotaj de pe lacul Surduc.

Delegaţia României care a participat la Olimpiada pentru tineret de la Buenos Aires a fost alcătuită din 34 de sportivi (21 de fete şi 13 băieţi), aceştia concurând la 14 discipline.

Cele opt medalii au fost cucerite de judoka Adrian Şulcă, halterofila Sabina Baltag (aur), înotătorul Daniel Martin, echipajul de dublu rame masculin alcătuit din Florin Nicolae Arteni-Fîntînariu şi Alexandru Laurenţiu Danciu (argint), halterofila Mihaela Valentina Cambei şi echipajul de dublu rame feminin format din Tabita Maftei – Alina Maria Baleţchi şi Andreea Dragoman (bronz).


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *