Spectacol rezidenţial de prost gust într-o comună din Timiş

Pischia 1

Printre localitățile invitate să participe la spectacolul rezidențial al sfârșitului de prim deceniu al mileniului III, comuna nu a fost la fel de norocoasă ca altele.

Aici, visele s-au spulberat rapid, de proiectele generoase alegându-se în final câteva siluete și mai multe năluci.

În cartierul de lângă pădure al Pişchiei, într-o astfel de casă tronează o mică afacere funerară, ca o ironie poate, la adresa unui spectacol anunțat dar din care s-au derulat doar primele… cinci minute.

În partea opusă a localității, în cartierul de la linia ferată, există vreo trei case înconjurate de pășune. Doar tabla care îl anunță este complet desenată. E drept că prea decolorată de soare.

ATENȚIE, şoferi! SE VOR RIDICA din nou mașinile

Singurul cu adevărat dinamic, dacă se poate vorbi și de un dinamism lent, rămâne în continuare cartierul tinerilor, unde deja vreo 20 de acoperișuri ori de ziduri neterminate urcă spre cer. Dacă rămânem în sfera animației, a dinamismului, atunci trebuie spus că ele se manifestă în zona drumului unde niște utilaje lucrau de zor, dar și pe câteva șantiere de case.

case Timis

Ca orice spectacol, însă, și cel rezidențial de aici trebuie să aibă spectatori. În acest caz, e vorba de o mică cireadă de vaci care îl vizitează cu ochii holbați la… porțile noi, unele încă inexistente.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Spectacol rezidenţial de prost gust într-o comună din Timiş

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *