Spărgătorul de gheață de 2 miliarde de dolari construit în România a eșuat pe Dunăre

spargator

Spărgătorul de gheaţă Nuyina, construit în Şantierul Naval Damen Galaţi, a eșuat ieri pe canalul Sulina, în timp ce era deplasat cu ajutorul unor remorchere, informează publicația locală Viața Liberă.

CITEȘTE ȘI: Romanian Chamber Orchestra, în concert la Timișoara: dirijor – Cristian Măcelaru, concertmaestru – Alexandru Tomescu

„În timpul manevrei de tranzitare a Canalului Sulina, l-au scăpat din remorci la malul stâng. Nu s-a pus traversa, s-a pus într-un unghi de 45 de grade față de axul șenalului. S-a lucrat timp de o oră, perioadă în care s-au dat alte remorci. Nava a fost repusă în șenal și își continuă voiajul, fără avarie. Singura chestie a fost că nu s-a putut trece pe lângă el în intervalul acesta de o oră. Mergea în mare liberă, e la export,

și era remorcat către mare liberă. Fiind o navă mai lungă decât lățimea canalului nu avea cum să îl blocheze, că mulți au speculat legat de Rostock, dar acolo a coincis lungimea navei cu lățimea canalului. Acesta a rămas într-un unghi de 45 de grade față de axul șenalului. De scufundat nu avea cum, nu e zonă cu piatră ca să se spargă. Singurul inconvenient e că a blocat navigația în zonă aproape o oră. Am reușit să o aducem la mal cu remorcherele pe care le avea el în convoi. E un corp de navă, de fapt, și era remorcat către mare. Avea și un remorcher al Șantierului și unul de-al AFDJ-ului”, a declarat Dan Iulian Ichim, Căpitan Şef de Port Tulcea, potrivit Radio România Constanţa.

Spărgătorul de gheață RSV Nuyina va înlocui nava Aurora Australis și va avea o durată de exploatare de cel puțin 30 de ani. Costul total al navei se va ridica la 2 miliarde de dolari, scrie Abc.net.au.

Nuyina va avea o lungime de 160 de metri și o lățime de 25,6 metri, iar greutatea sa va atinge 25.000 de tone.

Construcția navei a început la șantierul Damen Galați în mai 2017. În iulie 2020, nava era gata în proporție de 98%, însă testele finale au fost întârziate de pandemia de COVID-19. Nuyina ar urma să ajungă în Australia în 2021, potrivit autorităților australiene.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Spărgătorul de gheață de 2 miliarde de dolari construit în România a eșuat pe Dunăre

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *