Direcția de Sănătate Publică Mureș a informat că, printre cadrele medicale infectate, se află și un medic de la o unitate privată din Târgu Mureș. Sâmbătă seară, Irina Muntean, soția medicului, a publicat un mesaj în care acuză maniera în care autoritățile au gestionat situația, potrivit mures.ro.
“Astăzi se împlinesc 4 săptămâni de când soțul meu, dr Muntean Mihai, este internat la clinica Infecțioase 1 cu Covid, în urma unui test pozitiv Sars-Cov 2 făcut în privat. Sunt extrem de dezamăgită și supărată de modul în care autoritățile gestionează testarea persoanelor cu simptome usoare și internarea forțată și îndelungată a celor găsiți pozitivi.
Între 30 martie și 4 aprilie amândoi am avut simptome ușoare de viroză (cefalee, mialgii, disfagie, subfebrilități), am sunat la DSP și NU au vrut să ne testeze, deoarece simptomatologia era prea ușoară, chiar dacă legea spune că e prioritară testarea cadrelor medicale simptomatice. Între timp, Mihai a început să se simtă mai rău, a făcut febră și s-a aranjat testarea în privat, contra cost (de ce doar pentru el, nu voi ști niciodată….) A 2-a zi ne-a venit rezultatul pozitiv și a fost internat la Clinica de Infecțioase 1. După 1 săptămână a devenit total asimptomatic și de atunci așteptăm negativarea testului, care i se repetă tot la 3 zile. A schimbat de atunci și 3 colegi de cameră, fiecare cu încărcătura lui virală… si noi tot așteptăm negativarea a 2 teste la diferența de 24 ore, în condițiile în care nu i se mai dă niciun tratament în spital de 2 săptămâni, are analizele perfecte și radiografia toracică normală. Și ca Mihai al meu probabil sunt sute….
Ce risipă cumplită într-un sistem medical sărac și ce burn-out inutil pe personalul din secțiile Covid! Ca să nu amintesc aici de depresia pacienților și familiilor!…
Continuarea pe HotNews.ro
Foto: Agerpres
Timpenie,la sublim care nu are medicament.
In toate spitalele se intampla acelasi lucru. In Timisoara la Victor Babes se fac testari de noi medicamente pe pacienti,in baza unui protocol inventat de noul,, star” Musta@ comp fara acceptul lor, fara sa li se spuna nimic , tinuti cate 6 in salon. O BATAIE DE JOC !