Papa Francisc cere cooperare științifică internațională pentru descoperirea unui vaccin

Papa Francisc a cerut cooperare științifică internațională pentru descoperirea unui vaccin împotriva noului coronavirus, care apoi să fie pus la dispoziția tuturor, scrie Mediafax.

Papa Francisc a transmis, duminică, mulțumiri tuturor celor care au „furnizat servicii esențiale” și a încurajat cooperarea internațională pentru a face față crizei și pentru a combate virusul, care a infectat aproape 3,5 milioane de persoane și a ucis peste 240.000 de persoane în întreaga lume, scrie Reuters.

„Este important să unim capacitățile științifice într-un mod transparent și imparțial pentru a găsi vaccin și tratamente”, a afirmat Suveranul Pontif.

Papa Francisc a adăugat că este, de asemenea, important să fie garantat „accesul universal la tehnologii care permit fiecărei persoane infectate, în fiecare parte a lumii, să primească tratamentul medical necesar”.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns