Sorin Grindeanu: „Cerem comisie de anchetă pentru măsluirea datelor din pandemie”

grindeanu 16 apr

Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte PSD, speră ca USR PLUS să treacă de la vorbe la fapte și să voteze pentru înființarea unei comisii parlamentare care să ancheteze măsluirea datelor din pandemie.

Social-democrații au depus o astfel de cerere încă de acum două săptămâni, însă partidele aflate în coaliția de guvernare s-au opus.

În lumina celor declarate acum de Vlad Voiculescu, ministrul destituit, PSD se așteaptă ca USR să voteze pentru înființarea acestei comisii.

”PSD a avut dreptate. Datele din pandemie au fost măsluite, iar guvernul a restricționat o serie de drepturi  ale românilor: accesul la tratament, la educație, activitatea agenților economici. PSD a avut dreptate și în ceea ce privește tunurile Unifarm, în timp ce românii erau ținuți în case. Or, acum, USR are obligația să treacă de la vorbe la fapte”, spune Grindeanu.

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

5 thoughts on “Sorin Grindeanu: „Cerem comisie de anchetă pentru măsluirea datelor din pandemie”

  1. @Claudiu, bravo, ai dat dovadă de inteligență maximă. De userist, firește. Când un analfabet funcțional schimbă placa e fiindcă nu are argumente. E sportul useriștilor, al celor pregătiți oricând să sară în barca politică a altora, că mai mult de-atât nu-i duce cultura de pe Facebook. Comentează pe fond, că nici bunicii sau părinții tăi nu sunt scutiți de covid. Evident că nici tu și posibilii tăi urmași. Zii ceva despre măsluirea datelor, că Grindeanu nu mă interesează. Cum e cu comisia?

  2. De fapt toti care se afla la „ciolan” au interes!!
    Aceste interese au diferite „fatete”. Unii sa si apere scaunul, altii sa toace banii din buget.

  3. Inca au tupeu acesti psd isti sa mai deschids gura si sa se bage in seama  dupa ce au nenorocit aceasta tara ar trebui sa taca ca inafara de un numar tot mai redus de batrini  si de tarani din oltenia si moldova si,ceva din Baragan care se uita la a3 si romania tv nu ii mai asculta nimeni.

  4. Ăștia de la psd probabil că ar trebui trimisi în India.Probabil că le este greu sa fie demnitari si sa nu mai poată fura.PSD ESTE PARTIDUL CRIMEI ORGANIZATE LA NIVEL GUVERNAMENTAL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *