
Sondaj Verifield, la comanda USR: Ciolacu și Simion, în finala prezidențială
USR a dat publicităţii, sâmbătă, un sondaj de opinie realizat de firma Verifield, care arată că preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, se află pe primul loc în cursa prezidenţială, cu 26,3%, urmat de liderul AUR, George Simion (18,8%), transmite News.ro, citat de hotnews.ro. Față de precedentul sondaj Verifield, mai mulți candidați din topul clasamentului au pierdut din susținători.
Potrivit sondajului Verifield, realizat în perioada 8-14 noiembrie, la întrebarea „Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidenţiale, dvs personal cu cine aţi vota dintre următorii?”, liderul PSD Marcel Ciolacu a primit 26,3%, în creştere faţă de perioada 1-6 noiembrie, când avea un procent de 25,9%.
CITEȘTE ȘI: Câinii umblă, dar fără covrigi în coadă, în județul Timiș
Pe locul al doilea în sondajul comandat de USR se află liderul AUR George Simion. Acesta ar fi votat de 18,8% dintre electori, în scădere faţă de începutul lunii, când avea un procent de 21,2%. Pe locul trei în sondajul de opinie se află preşedinta USR, Elena Lasconi, cu 17,1%, în creştere faţă de perioada 1-6 noiembrie, când avea 15,7%.
Pe locul 4 se află, potrivit sondajului, candidatul independent Mircea Geoană, cu 8,1%, în scădere faţă de sondajul anterior realizat la comanda USR la începutul lunii, când era cotat cu 13,2%. Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, se află pe locul 5 în sondaj, cu 7,3%, faţă de 8,5% cât avea în perioada 1-6 noiembrie.
Următorii în sondaj sunt Călin Georgescu – independent, cu 4,9%, Cristian Diaconescu – independent, cu 6,8%, Kelemen Hunor (UDMR), cu 4,7%.
Datele au fost culese în perioada 8 – 14 noiembrie 2024, prin metoda CATI (interviuri telefonice). Eroarea maximă admisă a datelor este de ±3.12%, la un grad de încredere de 95%.


