Descoperire macabră

Incendiu pe o stradă din Timișoara, o persoană a fost găsită carbonizată într-o autoutilitară

Descoperire macabră

Polițiștii au găsit sâmbătă un cadavru uman în stare avansată de descompunere în orașul Lipova din județul Arad, potrivit IPJ Arad.

„La data de 16 noiembrie a.c., polițiștii orașului Lipova au fost sesizați despre faptul că, în zona Băilor Lipova, a fost găsit un cadavru uman. La fața locului s-a deplasat echipa operativă, formată din polițiști de investigații criminale și criminaliști, care au stabilit că cele relatate se confirmă, și că este vorba despre un cadavru aflat în stare avansată de descompunere”, a transmis sursa citată.

CITEȘTE ȘI: ARF a lansat un nou serviciu permițând călătorilor să urmărească în timp real poziția trenului pe care îl așteaptă

Cadavrul urmează să fie ridicat și transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală, în vederea stabilirii cauzei decesului și a identității persoanei.

În cauză a fost întocmit un dosar penal in rem, pentru ucidere din culpă, fiind informat și procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, scrie observatornews.ro.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *