Sondaj într-o primărie din Timiș. Care sunt cele mai corupte departamente, când încep concedierile

Alertă într-un oraș din Timiș. Apa infestată cu bacterii la fântânile publice. Toate vor fi închise

Sondaj într-o primărie din Timiș. Care sunt cele mai corupte departamente, când încep concedierile

Sondajul pe care l-a efectuat Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Lugoj, în proiectul “Consolidarea capacității analitice a Municipiului Lugoj prin creșterea transparenței, eticii și integrității referitoare la prevenirea corupției”, s-a încheiat.

CITEȘTE ȘI: A crescut numărul înmatriculărilor de mașini în 2022. Care sunt mărcile cu cele mai mari vânzări

Conform rezultatelor, cei care au răspuns la sondaj au indicat că cele mai corupte departamente din Primăria Lugoj sunt cele de Urbanism și Poliția locală.

„Primele două segmente de administrație care sunt văzute ca fiind corupte, de către cetățeni, sunt Direcția de Urbanism și Direcția Poliției Locale Lugoj.

Așa cum anunțat deja, la Direcția Poliției Locale vom schimba conducerea și o vom reorganiza integral.

Vom achiziționa anul acesta niște dispozitive care le monitorizează activitatea, indiferent că sunt pe jos sau în mașină.

La Urbanism am constituit deja un birou nou, care se va ocupa de analiza documentelor, începând cu 15 martie. Vechiul birou se va ocupa doar de restanțele pe care le avem, care sunt foarte mari.

Noi ne dorim ca, în cinci zile, să primească răspuns orice cerere ajunge la Urbanism. Dar asta, am ajuns la concluzia, că o putem face doar cu o structură nouă.

Este imposibil, ca după 20 de ani de activitate, un funcționar să nu fie în stare să scrie un certificat de urbanism. Sunt foarte multe critici la adresa arhitectului șef, acestea fiind justificate”, a declarat Claudiu Buciu, care spune că Dinel Maziliu va mai rămâne pe funcție doar în acest an.

„Eu cred în fiecare om, le-am dat o șansă fiecăruia, în acest prim an de mandat, dar perioada asta de <<lună de miere>> s-a încheiat! Cine nu a înțeles, nu va mai rezista aici.

Nu este ușor să lași pe cineva pe drumuri, dar dacă cineva e competent, aveam toată deschiderea să rămână aici, chiar dacă în anumite privințe nu era de acord cu mine.

Pentru că noi, echipa care am venit la Primărie nu deținem adevărul absolut și nici nu avem cunoștințe totale, cu privire la administrația publică. Cine pleacă, merită!”, a mai adăugat primarul Lugojului.

Concedierea mai multor angajați va avea loc după votarea noii organigrame, programată să ajungă în Consiliul local, în următoare ședință.

lugojeanul

 

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *