Foto: suntsofer.ro
Schimbarea filtrului de polen, un sistem de climatizare curăţat şi soluţii speciale pentru interiorul geamurilor sunt doar câteva dintre sfaturile pe care mecanicii auto le dau şoferilor ca să-şi dezaburească rapid maşinile. Însă sunt câteva trucuri pe care le-au învăţat din experienţa lor şi care, la prima vedere, par o glumă, dar funcţionează.
Una dintre problemele des întâlnite de şoferi, la primele ore ale dimineţii, este aburirea geamurilor maşinii. Cum rezolvă un mecanic auto această problemă? Florin Pop, mecanic la autoeconom.ro, a explicat, pentru ”Adevărul”, cum putem dezaburi rapid maşina.
Mai jos aveţi câteva sfaturi utile:
1. Verificaţi funcţionarea sistemului de încălzire şi climatizare
Pentru a evita problemele cu dezaburirea geamurilor, e recomandat să schimaţi filtrul de habitaclu (filtrul de polen) la intrarea în sezonul rece. Filtrul de polen are rolul de a reţine impurităţi (praf, fum, gaze de eşapament, cenuşă, polen etc), iar pe timpul verii se îmbâcseşte. De aceea, schimbarea acestuia va avea efecte pozitive asupra calităţii aerului din habitaclu.
2. Curăţaţi cu atenţie sistemul de climatizare al maşinii
Asiguraţi-vă că aţi curăţat toate frunzele moarte şi noroiul strâns sub capotă sau la baza ei, peste gurile de aerisire. De asemenea, folosesiţi un spray de curăţare pentru igienizarea sistemului de climatizare. Acest lucru este esenţial pentru dezaburirea rapidă a geamurilor.
3. Porniţi căldura şi ieşiţi din maşină cât timp se încălzeşte
Porniţi motorul şi lăsaţi-l să meargă la ralanti pentru câteva minute. Sistemul de climatizare trebui să fie setat pe dezaburirea parbrizului şi a lunetei. Se poate folosi şi parasolarul, pe care să-l poziţionaţi în aşa fel încât să mărească fluxul de aer care circulă pe parbriz. Dacă ieşiţi din maşină şi deschideţi puţin geamul la şofer, efectul va fi mult mai rapid. În acest fel, evitaţi să creaţi şi mai mult condens şi veţi avea aer proaspăt când vă urcaţi în maşină.
4. Folosiţi sistemul de aer condiţionat al maşinii
Dacă aveţi aer condiţionat, nu ezitaţi să lăsaţi apoi sistemul pe Auto, căci aerul condiţionat dezabureşte mult mai rapid geamurile decât simpla ventilare a maşinii. Nu comutaţi apoi de pe aer condiţionat pe ventilare, căci vi se vor aburi geamurile instantaneu.
5. Curăţaţi geamurile pe interior cu o soluţie specială
Este extrem de important să aveţi geamurile curate pe interior – praful acumulat pe ele sau reziduurile de la fumul de ţigară duc la aburirea lor rapidă. Spălaţi geamurile pe dinăuntru cu mare atenţie, cu o soluţie specială pentru degresat geamuri, astfel încât să fie foarte curate. În acest mod, se vor dezaburi mult mai repede.
6. Eliminaţi sursele de aburi din maşină
Verificaţi atent sub covoraşe şi chiar sub mochetă pentru a vedea dacă nu vă intră apă în maşină. Pe lângă problemele cu rugina, apa strânsă se va încălzi şi vă va aburi geamurile în mers. Dacă afară a nins, aveţi grijă să aduceţi cât mai puţină zăpadă în maşină – ea se va topi şi se va evapora apoi, ajungând tot pe geamuri.
7. Curăţaţi zăpada de pe toată maşina
Curăţaţi întreaga maşină înainte de a porni la drum, inclusiv de pe capotă sau plafon, deoarece apa rece care începe să se scurgă de pe geamuri sau chiar bucăţile de zăpadă care cad creează zone reci unde se depune din nou abur. Folosiţi un spray special pentru curăţarea parbrizului.
Cum să dezabureşti maşina cu un ciorap? ”Ai nevoie de o pereche curată de şosete. Pot fi şosete mai vechi, important este să nu aibă nicio gaură. Mai ai nevoie şi de nisip silicat, acel material folosit pentru litiera pisicii. Umple şoseta cu acest material super absorbant, apoi fă-i un nod la capăt. Pune şoseta pe bordul maşinii sau ascunde-o sub un scaun. Uşor-uşor, ea va absorbi întreaga umezeală din maşina şi în doar câteva zile vei descoperi diferenţa. Geamurile nu se mai aburesc!”, spune mecanicul Florin Pop.
Sursa: adevarul.ro