CEDO a constatat că România se încadrează în categoria statelor în care nu există o reglementare expresă privind ”gestația pentru altul”, fiind exclusă posibilitatea ca părinții de intenție să obțină recunoașterea juridică a legăturii de filiație cu un copil născut astfel, așa cum, în mod legal, se procedează în alte state.
Prin urmare, până la reglementarea expresă a gestației pentru altul, instanțele naționale sunt obligate să soluționeze cauzele care au ca obiect stabilirea filiației copiilor născuți din gestația pentru altul aplicând art. 8 din Convenție (”1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului și a corespondenței sale. 2. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătații sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora”) și principiul interesului superior al copilului.
Un caz concret
La Curtea de Apel Timișoara s-a înregistrat o premieră pe această problemă, instanța tranșând situația filiației în cazul gestației pentru altul prin raportare la cele două principii ale Curții Europene. În urma unor probleme de sănătate ivite la nașterea unui copil, doamna ”N” a suferit o intervenţie chirurgicală în cadrul căreia i-a fost extirpat în totalitate uterul. Singura modalitate de a avea alți copii era prin intermediul tehnicii de fertilizare in vitro și embriotransfer în uterul unei mame purtătoare, pe care au găsit-o în persoana unei rude de gradul I. În acest scop, soții ”N” au dat o declaraţie acord pentru procedura FIV, înregistrată la clinica unde s-au făcut procedurile., iar soții ”V” au dat declaraţii notariale prin care au consimţit la efectuarea procedurii fertilizării in vitro.
În martie 2011, s-a efectuat această procedură, cu gameţii cuplului ”N”, iar apoi s-a efectuat embriotransferul în uterul mamei purtătoare ”V”. În urma acestui procedeu de fertilizare in vitro s-a obţinut o sarcină gemelară, în urma căreia s-au născut doi copii gemeni. Ca urmare a declarării naşterii, soții ”V” au fost trecuţi, în calitate de părinţi, în certificatele de naştere ale celor doi minori. După naștere, copiii au rămas la spital împreună cu mama biologică, iar de la data externării, au fost duși în căminul soților ”N”, aceștia ocupându-se de creşterea minorilor.
Acțiune respinsă de prima instanță
Ulterior, pentru recunoașterea adevărului biologic, cei doi minori și mama purtătoare au formulat o acțiune civilă în contradictoriu cu părinții biologici și soțul mamei purtătoare, înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara solicitând: contestarea filiației față de mama purtătoare și stabilirea maternității față de mama biologică, tăgada paternității față de prezumptivul tată, soțul mamei purtătoare, stabilirea paternității față de tatăl biologic, precum și exercitarea autorității părintești în comun de către părinții biologici.
Judecătoria Timișoara, secția civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea, reținând că în dreptul românesc filiația față de mamă se stabilește potrivit regulii de drept comun prevăzută de lege, din punct de vedere juridic fiind considerată mamă femeia care dă naștere copilului, indiferent de proveniența materialului genetic. În motivarea sentinței, se mai arată că până la reglementarea acestei situații în legislația internă, soluția găsită în practică de părinții donatori de materie genetică a fost cea a adoptării copiilor născuți prin tehnica respectivă.
Ping-pong cu o jumătate de adevăr
Reclamanții au atacat hotărârea în apel. Cea de-a doua instanță a admis toate capetele de cerere referitoare la filiația față de tatăl biologic, dar a respins apelul cu privire la mama biologică. Instanța a motivat hotărârea invocând faptul că legislația nu permite contestarea filiației față de mamă decât dacă în locul acesteia ar apărea alta decât cea care a născut copiii.
Acceptarea de către tribunal doar a unei jumătăți de adevăr ar fi determinat ca tatăl biologic să fie trecut în actele de naștere a minorilor, alături de mătușa lor ca mamă, ceea ce ar fi putut compromite public demnitatea lor și genera discuții stânjenitoare despre aparenta lor promiscuitate familială.
Recurs admis
Mai departe, însă, în recurs, Curtea de Apel Timișoara a constatat că reclamanta ”V” nu este mama biologică a gemenilor, ci această calitate o are pârâta ”N”, a dipus efectuarea cuvenitelor mențiuni în actele de naștere ale reclamanților minori și a menținut, în rest, celelalte dispoziții referitoare la paternitate.
În motivarea soluției, se arată că filiația față de mamă care, potrivit actualei legislații, se stabilește prin naștere are în vedere doar ipoteza procedurii firești, în care procrearea și nașterea rezultă din participarea aceleiași mame nu și atunci când – ca și în cazul de față – ea nu participă la procreare, ci doar la naștere.
În continuare, Curtea a arătat că o atare situație neprevăzută de lege se datorează, pe de o parte, evoluției tehnicilor de reproducere umană, iar, pe de altă parte, interesului statului de a asigura certitudinea descendenței unei persoane și identificarea ei ca aparținând unei anume familii, dar și al unei persoane de a avea acces la informații despre adevărata sa identitate biologică.
Nu în ultimul rând, lipsa din legislația internă a instituției juridice care să reglementeze expres consecințele sociale și juridice ale unei maternități rezultate altfel decât din simplul fapt al nașterii ar fi însemnat punerea în împosibilitate juridică a reclamanților minori de a le fi recunoscută maternitatea față de mama biologică.
Instanța de recurs a făcut trimitere și la jurisprudența Curții Europene axată pe această problematică, din care rezultă în mod expres că, în astfel de situații, primează interesul superior al copilului și trebuie aplicate dispozițiile art. 8 din Convenție.
