Șoferiță din Timiș, prinsă pe autostrada A1 cu o alcoolemie de 1,19 mg/l

Șoferiță din Timiș, prinsă pe autostrada A1 cu o alcoolemie de 1,19 mg/l

Șoferiță din Timiș, prinsă pe autostrada A1 cu o alcoolemie de 1,19 mg/l

La data de 2 ianuarie, în jurul orei 18:10, polițiștii rutieri din cadrul Biroului de Poliție Autostradă A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au depistat, pe Autostrada A1, la km 330 (zona Orăștie), o conducătoare auto în vârstă de 36 de ani, din județul Timiș, existând indicii că s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.

Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, au fost recoltate probe biologice de sânge necesare stabilirii exacte a alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal, fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Persoana urmează a fi prezentată în fața unui judecător, în vederea luării măsurilor legale.

Recomandări preventive pentru circulația pe timp de iarnă, de la IPJ Hunedoara

– adaptați viteza la condițiile de drum și trafic;

– păstrați o distanță de siguranță mai mare față de vehiculul din față;

– echipați autovehiculul cu anvelope de iarnă corespunzătoare;

– evitați manevrele bruște și conduceți preventiv;

– nu vă urcați la volan după ce ați consumat alcool sau droguri, indiferent de cantitate. Siguranța rutieră este o responsabilitate comună, iar respectarea regulilor de circulație poate salva vieți.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *