Șoferi pericol public: beți și fără permis, la volan

Șofer prins în Timișoara cu alcoolemie de 2,36 mg/l. Video

Polițiștii continuă controalele pe străzi și șosele, pentru a-i depista pe cei care se dovedesc un adevărat pericol public și conduc autoturisme sub influența băuturilor alcoolice sau fără a poseda permis de conducere. Printre aceștia se numără și un bărbat de 33 de ani, oprit de o patrulă pe strada N. D. Cocea din Timișoara.

CITEȘTE ȘI: Şi totuşi, Timişul are nevoie de forţă de muncă

În urma verificării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0.74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul ar fi trebuit să fie condus la spital pentru recoltarea probelor care să stabilească exact valoarea alcoolemiei, dar a refuzat acest lucru. El s-a ales și cu dosar penal pentru  conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Și tot în Timișoara, pe Bulevardul Vasile Pârvan, polițiștii de la Secția 2 au oprit o mașină la volanul căreia se afla un bărbat de 26 de ani, care nu avea carnet de conducere. El este cercetat pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice fără permis.

Polițiștii din Gătaia au descoperit un șofer care conducea un autoturism neîmatriculat, dar pe care erau montate numere false. În plus, verificarea cu etilotestul a arătat o valoare de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și acest șofer s-a ales cu dosar penal.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *