Soborul Sfântului Ioan Botezătorul. Peste 2 milioane de români îşi sărbătoresc astăzi onomastica

Soborul Sfântului Ioan Botezătorul. Peste 2 milioane de români îşi sărbătoresc astăzi onomastica

Credincioșii ortodocşi prăznuiesc astăzi Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, aducând cuvenita cinstire, la o zi distanţă de marea sărbătoare a Bobotezei, celui ce a fost pe drept numit Înaintemergătorul Domnului.

Prorocul a venit pe lume cu şase luni înainte de naşterea Mântuitorului, în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia, iar mama lui, Elisabeta, a fost o descendentă a seminţiei lui Aaron.

Naşterea Botezătorului a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Viitorul părinte n-a dat crezare mesajului purtat de acelaşi arhanghel care a anunţat-o şi pe Fecioara Maria că va fi Maica Fiului lui Dumnezeu. Pentru puţina sa credinţă, Zaharia a rămas mut până când fiul său şi-a primit  numele.

Sfânta Scriptură spune că Ioan Botezătorul a săltat în pântecele maicii sale, în momentul în care Elisabeta s-a întâlnit cu Fecioara Maria, însărcinată cu Pruncul Iisus.

Răspunsul la întrebarea „Cum ajunge să-L cunoască Sfântul Ioan Botezătorul pe Hristos?” îl găsim la Evanghelistul Ioan (In 1, 34), care redă mărturia prorocului: „Cel ce m-a trimis pe mine să  botez cu apă, Acela mi-a spus: peste care vei vedea Duhul pogorându-Se şi rămânând peste El, Acesta este Cel ce botează cu Duhul Sfânt. Şi am văzut şi mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu” (In 1, 33-34).

Sfântul Ioan Botezătorul a început să predice în al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe când Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii (Luca 3, 1-2). El a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia şi de a-L descoperi pe Acesta şi a-L face cunoscut lui Israel.

Mesajul principal pe care el îl transmitea era: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!”. În condiţiile în care omul căzut în păcat nu mai doreşte să se afirme decât pe sine, se vrea atotputernic şi suveran peste tot şi toate, Sfântul Ioan, cel care L-a botezat pe Hristos, afirma despre sine: „Nu sunt vrednic ca, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintei” (In 1, 27). Deşi afirmă: „Iată Mielul lui Dumnezeu: Cel ce ridică păcatul lumii”, iar după botezul Domnului în Iordan: „Am văzut Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel şi a rămas peste El”.  Prorocul mai mărturiseşte: „Eu trebuie să mă micşorez, iar El trebuie să crească”.

De aceea Ioan Botezătorul ne poate fi tuturor îndreptar spre a birui mândria.

Din Evanghelie cunoaştem că Irod, la un ospăţ prilejuit de sărbătorirea zilei de naştere, a tăiat capul Sfântului Ioan la cererea Irodiadei. În acea vreme, prorocul era întemniţat. Îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soţia fratelui său şi,  în ura ei de moarte, femeia a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, să ceară de la Irod, ca răsplată pentru dansul ei de la petrecere,  capul Botezătorului.

„Se botează gerul”

Biserica  i-a închinat lui Ioan şase praznice: zămislirea lui (23 septembrie), naşterea (24 iunie), soborul (7 ianuarie), tăierea capului (29 august), prima şi a doua aflare a capului lui (24 februarie), respectiv a treia aflare a capului său (25 mai).

Potrivit tradiţiilor, în ziua Sfântului Ioan se încheie perioada Sărbătorilor de Iarnă, începute de Sfântul Nicolae (6 decembrie). Se zice că după Sfântul Ioan „se botează gerul”, adică acesta începe să-şi piardă din puteri.

Peste 2 milioane de români își sărbătoresc astăzi onomastica

Considerat ocrotitorul pruncilor, Înaintemergătorul Domnului este sfântul la care se roagă mamele pentru a aduce pe lume prunci sănătoși.

Se zice că acela care nu se veseleşte în 7 ianuarie  va fi trist tot anul.

Ioan este un nume iudaic, „Iohanan” prescurtare din „Iehohanan”, şi înseamnă „Dumnezeu s-a milostivit”.

Numele Botezătorului, în variatele sale forme, Ion, Ioan, Ioana, dar şi Ionel, Nelu, Ionică, Nică, Ionuţ, Onuţ, Ionela, Nela, Ionica sau Oana, este extrem de răspândit printre români. De aceea, peste 2 milioane de români îşi sărbătoresc astăzi onomastica.

Potrivit Direcţiei pentru evidenţa persoanelor şi administrarea bazelor de date, sunt peste 1,3 milioane de bărbaţi care poartă acest nume sau derivate ale lui şi peste 650.000 de femei.

 

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *