Soarele răsare în cartier, când Lațcău apare pe șantier

Soarele răsare în cartier, când Lațcău apare pe șantier

Dacă nu-i întrebi de angajările trucate prin primărie și prin societățile tutelate de aceasta, administratorii Timișoarei sunt cooperanți și te țin la curent, chiar dacă nu-i întrebi, despre reușitele lor manageriale, mai mici sau mai mari.

Bunăoară, viceprimarul Ruben Lațcău, mut ca peștele când l-am rugat să ne explice cum a ajuns să o impună pe inginera IT Dana Lazăr (fosta consilieră personală a lui Dominic Fritz) într-o comisie de resurse umane, iese zilnic pe Facebook și ne povestește despre șantiere. Așa s-a întâmplat și vineri după-amiază, când am aflat cu toții, din text și poze, despre un “progres vizibil pe șantierul pasajului Solventul, unde s-a ajuns la intervenții și pe Bogdăneștilor”.

Ceea ce nu am aflat de pe pagina de Facebook a tânărului viceprimar a fost modul în care se descurcă cetățenii din cartierul Ronaț care au ghinionul să locuiască în buza șantierului.

În 9 august a.c., timișoreanul A.B., locuitor al Ronațului, a trimis pe adresa de mail a Poliției Locale Timișoara o petiție în care prezenta situația cu care se confruntă și doleanțele sale.

Vă prezentăm conținutul acesteia:

“1) În urma lucrărilor de instalare a tubulaturii pe Calea Bogdăneștilor (între Str. Trifoiului și Cassian Munteanu) a fost spart trotuarul. La <refacerea> lui, șanțurile au fost astupate cu pământ și piatră de râu de diverse dimensiuni, rezultând o cale de acces aproape impracticabilă pe timpul zilei, dar mai ales pe timpul nopții. Există diferențe de nivel semnificative… gropi… pe această cale de acces. În caz de forță majoră nu poți ajunge cu targa pe acest drum îngust de aproximativ 70-80 cm.

2) Accesul la intrare în curți este blocat de zeci de metri de utilaje, astfel că mașinile de salvare și de pompieri nu au acces.

3) În colțul format dintre Calea Bogdăneștilor și Strada Trifoiului se află un teren părăsit, delimitarea de stradă făcându-se de un gard natural format din arbori de corn ale căror crengi au țepi lungi de 5-10 centimetri, reprezentând potențial pericol de accidentare, mai ales că zona este frecventată de mulți copii, dar și de bețivanii care ies de multe ori mangă de la cârciuma din colt.

4) Drumul de acces (Bogdăneștilor/Trifoiului) până pe strada Dunărea este din pământ aruncat de muncitori, care, după o ploaie, se transformă într-un adevărat coșmar/imensitate de noroi.

5) De pe Bulevardul Bogdăneștilor colț cu Dunărea a fost tăiat acum câteva zile un copac sănătos.

Referitor la cele scrise mai sus solicit: a) pavarea trotuarului cu piatră concasată și bătătorită cu utilajele destinate acestei proces (nu bătătorite cu lopata), la fel cum <s-a putut> face toată strada pe care circulă/sunt depozitate mașinăriile firmei de construcții; b) mutarea utilajelor în așa fel încât să poată să se intre pe stradă cu mașina salvării sau a pompierilor; c) amenajarea unei căi de acces spre bulevardul Dunărea pentru pietoni, ca să nu fie nevoie să ne împotmolim în noroi (pe timp de ploaie umblu cu galoși și vara); d) doresc să știu dacă tăierea acelui arbore sănătos a avut aprobare și de ce a fost tăiat”.

Pentru că, timp de aproape trei săptămâni nu primise nici un răspuns, în ultima zi a lunii august, A.B. a sunat la Primăria Timișoara, solicitând unui angajat de la Direcția Tehnică montarea unor podețe, așa cum se practică în țările civilizate. În aceeași zi, peste câteva ore, omul a făcut o nouă constatare: “Am ieșit în stradă și… minune: au mai aruncat ceva pietriș pe drum, au trecut de cateva ori cu o șenilată să niveleze puțin, deși peste tot în lumea civilizată, în șantiere, se pun podețe mobile. Dar asta costă ceva bani și efort. Practic au făcut o treabă <românească>. Au cârpit pe ici, pe colo. La prima ploaie serioasă, pământul se va spăla, pe când un podeț…”.

Soarele răsare în cartier, când Lațcău apare pe șantier

Întâmplător sau nu, chiar a doua zi după “cârpire”, adică vineri, 1 septembrie, a avut loc vizita pe șantier a viceprimarului Lațcău, despre care vă informam la începutul articolului…

Nu putem să nu remarcăm că domnul Lațcău a aterizat în Ronaț într-un moment în care noroiul rezultat în urma ploilor din primele zile ale săptămânii se uscase deja.

Era și păcat să-și murdărească omul numărul doi din primărie pantofii cei lucioși…

Soarele răsare în cartier, când Lațcău apare pe șantier

 

CITEȘTE ȘI: S-a încheiat perioada debranșărilor legale de la Colterm. 2.080 de apartamente și 23 de case au renunțat la încălzirea centralizată


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Soarele răsare în cartier, când Lațcău apare pe șantier

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *