Sky Restaurant – cel mai înalt restaurant rooftop din Timișoara, gazdă selectă pentru invitați de marcă ai Festivalului Eufonia

eufonia

Odată cu schimbarea managementului, a meniului și ambientului general, Sky Restaurant se implică în susținerea și promovarea evenimentelor culturale, în perspectiva în care Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii. Printre activitățile dedicate acestui deziderat se numără două evenimente gastronomice destinate invitațiilor Festivalului Eufonia, al cărui partener este Sky Restaurant.

La cele două cine speciale oferite de Sky Restaurant au participat muzicieni cunoscuți care au susținut momente artistice în cadrul Festivalului Eufonia. Printre invitații speciali s-au numărat: Rosanne Philippens, Beatrice Muthelet, Valentin Răduțiu și Per Rundberg. Muzicienii sunt protagoniști ai recitalului Nocturne”, care a avut loc in data de 16 septembrie. Alături de ei a fost invitat la Sky Restaurant, Vlad Popescu, organizator și Director Artistic al Festivalului Eufonia.

Festivalul Eufonia a fost creat din dorința organizatorilor de a contribui la dezvoltarea unei dimensiuni culturale și cultural-educative a regiunii Banat, folosind resursele artistice dobândite din experiențele internaționale ale echipei organizatorice și reprezintă un reper cultural important al întregii zone.

Sky Restaurant, a beneficiat recent de o reinventare a poveștii sale, noua formulă fiind una care îmbină tradiția unui loc unic al orașului de pe Bega, cu invovații și conceptul de fine dining pus în valoare, de către noul Manager și Investitor, Mihaela Gagea și echipa sa.

Restaurantul are o capacitate de 150 de locuri, însă respectând normele în vigoare, aici pot fi organizate evenimente private de familie cu 50 de persoane în interior și alte 50 pe terasă. Meniurile sunt personalizate în funcție de cerințele clienților. Ingredientele sunt atent selectate, multe dintre ele provenind de la micii producători din zonă, astfel încât acestea să fie proaspete și cu plusul de savoare al alimentelor care nu sunt cultivate la nivel industrial.

În plus, agricultura locală primește un sprijin consistent.

Cât despre cel care a creat lista de bucate, este vorba despre un expert cu reputație internatională: Salvo Lo Castro. Acesta a pus accentul principal pe un meniu mediteranean gata să satisfacă cele mai fine gusturi gastronomice. El a lucrat timp de zece ani la Vatican, unde a gătit pentru Papa Ioan Paul al II-lea, dar și la evenimente private găzduite de Robert De Niro și Silvio Berlusconi. De altfel, Anthony Hopkins a transmis „felicitări bucătarului” atunci când a gustat din preparatele gătite de el.

https://eufonia.ro/

https://sky.restaurant/v/


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *