Noi cazuri de COVID-19 în școli din Timişoara şi din judeţ: 245 de elevi şi 63 de dascăli, în carantină

carantina 6

Apar noi cazuri de COVID-19 în școlile timișene, atât în rândul elevilor, cât și al profesorilor, fiind vorba de Liceul Gerhardinum și Școala Gimnazială nr. 7 din Timișoara, precum și unitățile de învățământ din Liebling, respectiv Bencecu de Sus.

Luni, erau 245 de elevi în carantină, iar șase, internați în spital cu infecție cu coronavirus. De asemenea, 63 de cadre didactice au contractat boala și sunt plasate în spații supravegheate de autorități sau acasă, iar șase angajați ai unităților de învățământ timișene erau luni, în spital.

De asemenea, potrivit autorităților, un focar de boală a izbucnit la Centru de dializă Nefromed/Fresenius din Timișoara, unde sunt patru cazuri de COVID-19 (trei cadre medicale și un pacient).

Rămân active în continuare focarele de COVID-19 de la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Lugoj, fabrica de încălțăminte din Buziaș, de la Zoppas Sânnicolau Mare, Centrul de Reabilitare Neuropsihiatrică Periam, cel de la farmacia Tonica, Centrul pentru Vârstnici Tutunaru, Gelco Prod, Valeo, Școala Gimnazială nr. 19 „Avram Iancu” și Liceul Teologic Penticostal Logos.

De la începutul epidemiei de COVID-19 și până luni, județul Timiș a înregistrat 3.472 de îmbolnăviri, dintre care 18 raportate luni (12 în Timișoara și câte unul în Lugoj, Cebza, Ciacova, Sânandrei, Moșnița Nouă și Giulvăz).

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, patru persoane au fost reconfirmate pozitiv. Autoritățile au raportat luni un nou deces, numărul total al acestora ajungând la 156.

În unitățile sanitare COVID-19 erau internați 161 de pacienți, dintre care la Terapie Intensivă sunt 14 persoane în stare gravă.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *