Skateparkul din Pădurice va fi mutat. Este prea zgomotos

skater

Skateparkul din Parcul Pădurice, inaugurat cu nici un an în urmă, va fi mutat, din cauză că locuitorii din zona învecinată se plâng că este prea zgomotos. Se pare că proiectanții nu au luat în calcul decibelii pe care îi produc tinerii atunci când își încearcă îndemânarea cu skateboard-urile.

Noul amplasament va fi în spatele Sălii Olimpia, Primăria Timișoara deținând toate avizele în acest scop, inclusiv pe cel de la Agenția Regională de Mediu. Pe platforma realizată în Parcul Pădurice se va putea merge cu rolele, se va juca bandminton și se vor mai putea desfășura și alte activități. Este posibil ca mutarea să se finalizeze săptămâna viitoare, întrucât operațiunea nu implică nimic special.

În privința skatepark-ului pe care primăria a dorit să-l realizeze în Parcul Central, ideea nu a fost abandonată. Municipalitatea se află încă în proces cu câștigătorul licitației, care nu s-a apucat de lucrare pentru că proiectul ar fi avut unele scăpări.

Primăria a câștigat la prima instanță, dar constructorul a făcut recurs și termenul următor a fost fixat pentru 12 mai. Dacă procesul se va termina în favoarea autorităților timișorene, se va putea organiza o nouă licitație pentru realizarea skatepark-ului din Parcul Central.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *