Mamă şi fiu, la spital cu arsuri grave după ce au încercat să aprindă focul cu benzină

Bărbat înghețat de frig, salvat de pompierii timișeni

Doi copii şi mama lor au ajuns în stare gravă la spital, după ce un membru al familiei a încercat să folosească combustibil pentru a aprinde mai repede lemnele din sobă.

Evenimentul a avut loc, marţi, în Jdioara. Incendiul a cuprins imediat o cameră a locuinţei, în care se aflau mama şi un copil. Femeia, în vârstă de 26 de ani, a suferit arsuri pe 20-30 la sută din suprafaţa corpului, iar copilul, de patru anişori, a suferit arsuri de gradul I şi II, pe 60 la sută din corp.

Într-o altă cameră se afla un bebeluş de doar o lună, care a fost şi el transportat la spital. Cu toate că nu a fost afectat, s-a dorit un control al medicilor care să stabilească dacă micuţul este în stare bună. Incediul nu s-a produs pe o suprafaţă mare, pompierii intervenind şi lichidându-l.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *