
Situație incredibilă la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Timișoara. Deși este unul dintre compartimentele cu cele mai mari remunerații din sistemul sanitar, acesta duce lipsă de angajați. Cea mai mare problemă o reprezintă femeile de serviciu, care fug de acest sector pentru că este mult de muncă.
”Dacă pe secții se face curățenie o dată pe zi dimineața, la Urgență tot timpul este ceva de făcut, pentru că vin permanent tărgi, oameni de pe stradă, cu noroi, zăpadă… Sunt situații în care pacienții urinează sau varsă pe jos. În plus, îngrijitoarele de curățenie sunt solicitate să ajute la transportul pacienților cu targa sau căruciorul. Este motivul pentru care femeile de serviciu aleg să lucreze pe alte secții ale spitalului”, spune medicul-șef al Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Timișoara, Mihai Grecu.
Potrivit acestuia, în lipsă de cadre, atribuțiile femeilor de serviciu sunt transferate către ceilalți angajați. ”Sunt nopți în care infirmiera și brancardierii preiau sarcinile îngrijitoarelor de curățenie, iar asistentele șterg aparatura și mesele”, adaugă medicul-șef.
La aproape jumătate din normativ
Criza de personal s-a cronicizat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Timișoara, deși după puseul acut din iarna trecută, o parte din simptome au fost ameliorate.
”Suntem nemulțumiți de numărul și calitatea celor care se prezintă pentru posturile de infirmiere, brancardieri și îngrijitoare de curățenie. În cursul anului trecut am reușit să angajăm 14 asistente și un medic. În prezent avem acoperit circa 60 la sută din normativul de personal”, a precizat Mihai Grecu.
Potrivit acestuia, creșterea numărului de angajați nu a fost o treabă ușoară, pentru că deși salariile sunt bunicele, condițiile deosebite de muncă i-au făcut pe unii proaspăt veniți în pâine să plece într-un timp foarte scurt.
”La Urgență este stresant. Noi lucrăm atât în spital, cât și în prespital, adică pe mașina sau elicopterul SMURD. Încă avem posturi libere pentru cadrele medicale. Au fost situații când candidații nu au promovat examenul deși nu aveau concurență, fiind singuri pe post. Nu putem angaja persoane nepregătite. La Urgență nu putem pregăti oamenii la locul de muncă. Decât un angajat în plus nepregătit și care trebuie tot timpul supravegheat, mai bine lucrăm mai mult”, spune medicul-șef.