Sisteme moderne de iluminat, în 19 localităţi din judeţele Timiş şi Arad

smart village

Folosirea inteligentă a resurselor prin intermediul unor soluții inovatoare care ajută la economisirea energiei și, implicit, la reducerea costurilor, de la iluminatul stradal și cel interior al clădirilor administrațiilor publice locale, până la energia obținută din surse regenerabile și încurajarea mobilității electrice. Acestea sunt o parte dintre reperele importante de pe traseul pe care o localitate trebuie să îl parcurgă pentru a obține titulatura „smart”.

Printr-o inițiativă lansată cu succes în anul 2018, compania E.ON Energie România și-a propus să susțină administrațiile locale să atingă acest obiectiv, care se traduce nu doar prin aceea că demonstrează preocuparea pentru dezvoltarea de proiecte sustenabile, prietenoase cu mediul, ci și printr-o scădere importantă a costurilor cu facturile la energie.

În sfera de aplicare a sistemelor inteligente se numără spitale, şcoli și sălile de sport aferente, sedii ale administraţiilor locale, rețelele de iluminat public stradal, dar şi alte categorii de obiective cum ar fi staţiile de purificare a apei.

Începând din acest an, 16 localităţi din județul Arad (Aluniş, Neudorf, Chesinţ, Zăbrani, Fântânele,Tisa Nouă, Beliu, Vasile Goldiș, Secaciu, Bochia, Benești, Uzusau, Bruznic, Dorgoș, Pătraș și Sabalt) se pregătesc să devină „smart villages”.

Și în județul Timiș au demarat lucrările de eficientizare a consumului de energie în unitățile administrației publice locale din Sânandrei, Covaci și Carani.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Sisteme moderne de iluminat, în 19 localităţi din judeţele Timiş şi Arad

  1. Am sperat ca in lista localitatilor care vor avea iluminat modern e si Timisoara. Am fost primul oras din Europa cu iluminat stradal electric, ultra modern la vremea respectiva. Am fost. Apoi ne-am dus la vot si am pus stampila in patratul gresit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *