Sindicatul Europol susține că polițiștii ar fi fost chemați de acasă, ”de dragul” lui Cîțu

europol 1

Sindicatul Europol susține că în cursul zilei de vineri, toți polițiștii din București ar fi fost chemați de acasă și le-ar fi fost suspendate zilele libere și timpul de refacere. Ei susțin că li s-ar fi comunicat că vor intra în serviciu și în cursul zilelor de sâmbăta și de duminică, „de dragul lui Cîțu”.

CITEȘTE ȘI: Ungaria anunță noi restricții anti-COVID după Sărbătorile Pascale. Ce măsuri se pregătesc la Budapesta

Totodată, sindicaliștii Europol spun că acest lucru s-ar fi întâmplat după ce premierul ar fi declarat în timpul unei emisiuni TV că nu a mai văzut polițiștii amendând lumea pe stradă.

„Toți polițiștii au fost chemați de acasă și li s-au suspendat zilele de repaus și timpul de refacere a capacității de muncă. Fără nicio explicație și fără să li se prezinte înscrisuri, polițiștilor din Capitală, care au lucrat deja în această săptămână li s-a comunicat „telefonic” de către șefi că vor intra în serviciu și sâmbătă și duminică de „dragul” lui Cîțu.

După ce premierul a declarat aseară la un post TV că i se pare că polițiștii „s-au retras” și nu prea i-a mai văzut că amendează oameni, slugărnicia politică a determinat această măsură heirupistă care nu are nicio justificare și eficienț”, a precizat Sindicatul Europol, pe contul de Facebook.

Sindicatul Europol susține că au fost delegați agenți din cadrul Poliției de Frontieră de la Aeroportul Otopeni, care nu au competență de a aplica sancțiuni în baza Legii 55/2020.

„Mai mult, au fost delegați împotriva voinței lor, polițiști de frontieră de la Aeroportul Otopeni, care nici măcar nu au competență de a aplica sancțiuni la Legea 55/2020, și au fost trimiși să patruleze prin marile magazine pentru a speria oamenii”, adaugă Sindicatul Europol.

Mai mult decât atât, Europol dorește să denunțe modul abuziv în care s-a procedat. „Denunțăm modul abuziv în care s-a procedat, în condițiile în care polițiștii chemați de acasă, polițiștii delegați de la IGPR/IGPF nu li s-au înmânat actele administrative în baza cărora aceștia să îndeplinească sarcini pe care nu le au în fișa postului, respectiv să fie pe post de sperietoare și să amendeze populația”, anunță Europol.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Sindicatul Europol susține că polițiștii ar fi fost chemați de acasă, ”de dragul” lui Cîțu

  1. Acest euro … se arata oripilat de faptul ca „distinsii”sai membri sunt pusi sa faca ceva ce le intra in atributiile de serviciu, adica sa impiedice debandada pe strazile Bucurestiului. Hai la pensionare daca ai reusit sa termini liceul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *