Sindicaliştii din penitenciare ameninţă cu proteste. Vineri îi vor prezenta ministrului o listă cu revendicări

Federaţia Sindicatelor ANP anunţă că vor fi reluate protestele în cazul în care, vineri, 09 februarie, atunci reprezentanţii sindicaliştilor vor merge la Ministerul Justiţiei cu o listă de revendicări, Tudorel Toader va refuza dialogul. Principalele nemulţumiri sunt legate de condiţiile de lucru.

„În pofida promisiunilor, condiţiile de lucru din penitenciare rămân la fel de improprii pe cât sunt sunt cele de detenţie, motiv pentru care cerem un plan de măsuri de îmbunătăţire a acestora şi un buget care să asigure implementarea acestuia. Nu doar deţinutii, ci şi personalul penitenciarelor are dreptul la un tratament decent din partea autorităţilor”, transmite Federaţia.

De asemenea, sindicaliştii cer rezolvarea crizei de personal prin deblocarea concursurilor de ocupare a funcţiilor vacante şi promovarea rapidă a proiectului privind plata orelor suplimentare nerecuperate.

„Urmare a scandalului provocat de existanţa celor peste 1 milion de ore suplimentare nerecuperate în ultimii 2 ani, ministrul Justitiei a promis în decembrie 2017 că va promova un proiect de act normativ prin care datoria Guvernului faţă de personalul din penitenciare să fie platita, urmând ca, pe viitor, aceste ore suplimentare să fie plătite la timp. Cerem, deci, finalizarea şi transmiterea acestui proiect de act normativ spre aprobare, muncă forţată fiind interzisă prin Constituţie”, spun sindicaliştii.

Federaţia Sindicatelor ANP transmite că pe agenda de lucru vor fi incluse şi „propuneri referitoare la statutul poliţiştilor de penitenciare, eliminarea discriminărilor şi disfuncţionalităţilor din legislatia salarizarii si pensionarii, dar si solutii pentru deblocarea negocierilor colective, aflate la acest moment intr-un impas care poate duce la un conflict de munca”, conform mediafax.ro.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns