Simpozionul de sculptură sudată – Dumbrăvița 2022

Simpozionul de sculptură sudată - Dumbrăvița 2022

În perioada 16 – 30 septembrie, la câţiva paşi de Timişoara va avea loc a doua ediție a Simpozionului de sculptură sudată – Dumbrăvița 2022, eveniment organizat de filiala locală a Uniunii Artiștilor Plastici din România, cu sprijinul Primăriei Dumbrăvița, la care vor participa sculptorii Darius Hulea, Sorin Purcaru și Bogdan Nueleanu.

După succesul de anul trecut al simpozionului, când patrimoniul celei mai bogate comune timișene a sporit cu trei opere de artă create, în direct, pe una dintre laturile parcului central din Dumbrăvița (unde, de altfel, sunt și expuse), cei trei artiști români contemporani se întâlnesc din nou ca să aducă sculptura sudată în atenția publicului. De altfel, accesul liber al celor interesați la actul creației este una dintre mizele acestui demers cultural, mai ales că a existat un mare interes și din partea copiilor și tinerilor, în 2021.

„Sunt convins că Simpozionul de sculptură sudată contribuie semnificativ la conturarea identității culturale a Dumbrăviței, atât prin valoarea în sine a lucrărilor, cât și prin caracterul educativ pe care sculptura de for public o are. La sfârșitul întâlnirii noastre vom putea vorbi de un adevărat parc de sculptură, fiindcă vor exista deja șase opere de artă. Și am convingerea că lucrările de anul acesta vor fi și mai spectaculoase decât cele pe care le-am făcut anul trecut”, a spus sculptorul Bogdan Nueleanu, inițiator al simpozionului și locuitor al Dumbrăviței.

Sponsorul principal al evenimentului este Constructim SA, iar parteneri – TVR Timișoara, Facultatea de Arte și Design din Timișoara, Știri pentru copii, Uniunea Artiștilor Plastici – Filiala Timișoara.

George Sorin Purcaru este profesor universitar la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași. Doctor în arte plastice și decorative, cu participări în expoziții solo și de grup naționale și internaționale, artistul are în palmares distincţii importante, între care amintim: Premiul pentru sculptură, Salonul anual al filialei U.A.P. Artis, Iaşi (2008); Premiul Ministerului Culturii şi Turismului din Republica Moldova ( 2007 ); Medalia Teiul de argint, Ipotești ( 2005 ), 2000; Premiul I pentru tineret, Salonului anual al filialei U.A.P. Artis, Iași (2000). „Îmi place să observ realitatea obiectivă prin oglinda propriei subiectivități”, spune artistul.

Darius Hulea este un artist plastic din Alba Iulia născut în anii ’80, din ale cărui mâini ies sculpturi de metal de o frumusețe renascentistă. A absolvit Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, specializarea Sculptură, iar în 2012 a devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. În anul 2013 a fost desemnat câștigătorul premiului „Grigore Bradea”, o distincție acordată celor mai talentați tineri sculptori români. Lucrarile sale sunt create folosind metalul, oțelul și bronzul. Una dintre celebrele sale colecții de sculpturi prezintă chipurile și siluetele marilor personalități ale României, făcute din fire metalice sudate.

CITEȘTE ȘI: Infrastructura școlară a Timișoarei, în mare suferință

Bogdan Nueleanu, sculptor distins cu mai multe premii importante, printre care Premiul Pro Cultura Timisiensis, acordat de Consiliul Județean Timiș în anul 2013 și o Diplomă de excelență pentru merite deosebite în promovarea Culturii, din partea Primăriei Municipiului Timișoara în anul 2017, este artistul care a inițiat Simpozionul de sculptură sudată de la Dumbrăvița, și unul dintre cei mai prolifici absolvenți ai Facultății de Arte și Design din Timișoara. A participat la zeci de expoziții personale și de grup, simpozioane și workshop-uri în țară și în străinătate, fiind membru în Uniunea Artiștilor Plastici filiala Timișoara din anul 2012.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *