Simonis și Rogobete confirmă continuarea proiectelor medicale din Timiș, ce totalizează jumătate de miliard de euro

Simonis și Rogobete confirmă continuarea proiectelor medicale din Timiș, ce totalizează jumătate de miliard de euro

Simonis și Rogobete confirmă continuarea proiectelor medicale din Timiș, ce totalizează jumătate de miliard de euro

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și Alfred Simonis, președintele CJ Timiș au prezentat stadiul lucrărilor la obiectivele majore de investiții din sistemul public de sănătate din Timiș, considerate cele mai ample din 1989 până acum.

Aflate în diferite stadii, viitoarele clinici și spitale vor fi edificate și date comunității din toată zona de vest a țării, niciunul dintre obiective nefiind pe lista celor care nu se mai pot construi din cauza măsurilor de austeritate instituite de Guvern.

Ceea ce demonstrează atât efortul susținut al CJ Timiș, cât și sprijinul ministrului Sănătății.

“Trebuie să trecem în revistă încă o dată marile proiecte în infrastructura sanitară în derulare în acest moment, în județul Timiș. Am fost în urmă cu două săptămâni împreună cu domnul ministru la Clinica de Mari Arși, Centrul de Mari Arși, de lângă Spitalul Județean, care are un grad de execuție foarte, foarte bun.

Este cel mai avansat spital de Mari Arși din România. Apoi, extinderea ATI – a Terapiei Intensive, un eveniment la care ați participat zile trecute și am lansat acel proiect, extinderea ATI, reabilitarea interioară și exterioară a clădirii unde își desfășoară activitatea Casa Austria, așa cum o știm toți în acest moment, Centrul de Traumatologie de la Lovrin, unde lucrările sunt la 15%, cred, un proiect transfrontalier realizat de consiliul județean și din banii europeni.

Clinica de psihiatrie, unde așteptăm lansarea licitației pentru adaptarea clădirii astfel încât să putem să transferăm acolo pacienții de la clinica de pe Văcărescu.

Mai este Centrul de Recuperare a Minorilor Dependenți de Adicții de la Ciacova. Așteptăm că anul viitor, la început, să înceapă efectiv lucrările și acolo.

Investiții la fosta maternitate BEGA, clădirea din centru, unde a fost maternitatea BEGA, acolo avem un nou proiect câștigat și urmează reabilitarea acelei clădiri. Rămânem cu acest mare „of” și suntem în contact cu Ministerul Sănătății, cu Primăria Timișoara și cu Spitalul de Copii Louis Țurcanu, pentru dotarea spitalului nou de copii cu echipamentele, aparatura necesară inaugurării, până la urmă, a acelei clădiri din centrul orașului.

Și un proiect de care nu v-am spus până acum, astăzi am primit informația conform căreia am obținut finanțarea pentru un nou proiect, un centru pentru pacienții cu AVC, echipamente de aproximativ de 30 de milioane de lei, care înseamnă un angiograf biplan pentru a face neuroradiologie intervențională la Spitalul Județean și este ultimul pas înainte de a-l aduce la Timișoara pe Cristi Mihalea, un doctor care face aceste proceduri la Paris.

Este un doctor care de 15 ani operează la Paris, este un român, care din când în când, cu aparatura care există la Spitalul Județean vine și face intervenții.

Acesta ne-a spus încă de acum un an, un an și jumătate, că dacă îi facem o secție așa cum are la Paris, se întoarce acasă și vrea să facă permanent aceste intervenții la Spitalul Județean din Timișoara.

Odată câștigat acest proiect, punem la dispoziție spațiile, ne apucăm de o nouă investiție și chiar anul viitor, cu puțin noroc, am putea avea acest angiograf biplan și celălalte, nu știu neapărat terminologia, domnul ministru vă poate lămuri, pentru a-i aduce pe Cristi Mihalea și echipa sa de acolo.

Iată că aducem medici care s-au specializat în străinătate și salvează vieții pe unde apucă prin lume, pentru că aici nu au avut ocazia.

Avem investiții de aproximativ 500 milioane de euro în județul Timiș, în ultimii ani de zile, în sănătate și este un record și raportat la alte regiuni și raportat la ce s-a întâmplat după Revoluție.

Nu în ultimul rând, am lăsat la final intenționat, și îl las pe domnul ministru după aceea să dezvolte, suntem în linie dreaptă cu Institutul Oncologic Regional din Timișoara.

În zilele trecute s-au desfășurat și ultimele etape, proceduri pentru a putea obține finanțarea pentru Institutul Oncologic”, a declarat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.

La rândul său, ministrul Alexandru Rogobete a oferit detalii despre viitorul institut oncologic dar și despre alte proiecte în derulare.

“Într-adevăr, în co-inițiere cu Ministerul Fondurilor Europene, săptămâna trecută, Guvernul României, la propunerea noastră, a aprobat ordonanța de urgență care transferă acele 9 unități sanitare care nu au mai avut finanțare din PNRR în noul program, programul operațional Sănătate, tot fondurilor europene nerambursabile.

În vară am avut memorandumul dintre Ministerul Sănătății și autoritățile locale care beneficiau de aceste fonduri.

Practic, prin acel memorandum s-a stabilit ce obiective de investiții continuă pe fonduri europene din PNRR și se mută pe alte surse de finanțare, iar săptămâna trecută am reușit să aprobăm ordonanța de urgență care face concret acest lucru și anume transferă nouă obiective de investiții, printre care și Institutul Regional de Oncologie din Timișoara, din PNRR în programul operațional sănătate.

CITEȘTE ȘI: Studii clinice în gastroenterologie, la Timişoara. Participarea este voluntară, iar pacienții au dreptul să renunțe oricând

Practic, în perioada imediat următoare, până la finalul anului, se va semna un contract adițional de finanțare, astfel încât investițiile realizate până acum, lucrările realizate până acum, să poată fi decontate și să continue investiția.

Pot spune că, odată cu această ordonanță de urgență, Institutul Regional de Oncologie din Timișoara are asigurată finanțarea până la finalul anului 2030.

Practic s-a prelungit nu doar timpul de implementare, ci și modul de finanțare și mecanismul de implementare.

Ministerul Sănătății va fi lider de proiect în cazul acestui transfer, în parteneriat cu Consiliul Județean Timiș și în parteneriat cu Compania Națională de Investiții, care este atât partener cât și structură de implementare.

Practic, Compania Națională de Investiții a derulat licitația publică și tot Compania Națională de Investiții va monitoriza și va implementa acest proiect.

Cred că este o veste excepțională pentru întreaga regiune, pentru că Institutul Regional de Oncologie din Timișoara nu este strategic doar pentru Timiș sau doar pentru regiunea de vest, ci este un obiectiv strategic național, pentru că unește și mărește, dacă doriți, completează rețeaua națională de institute de oncologie.

Vestul, după cum bine cunoaștem, este singura regiune din această țară care nu are în momentul de față un institut de oncologie, așa cum au toate celelalte regiuni.

Ori, odată cu această investiție strategică, se completează această rețea și pacienții pot avea acces mai ușor la servicii de calitate, servicii de înaltă performanță în domeniul oncologiei.

Cam acestea sunt noutățile, dacă doriți, pentru Institutul Regional de Oncologie. Mă bucur să fiu din nou acasă, alături de domnul președinte, alături de prietenul meu, Alfred Simonis, și să anunțăm că, după lupte seculare, și știți bine acest lucru, acest proiect s-a născut în anul 2014, când profesorul Săndesc era secretar de stat la Ministerul Sănătății și a fost blocat ani la rând de către, în special, autoritățile locale, dar nu doar, ci și de către cele centrale.

Iată că, după mai bine de 10 ani de zile, am reușit cu o echipă unită, care comunică și care colaborează, condusă politic de domnul Simonis să… renaștem, dacă doriți, acest proiect și să-l punem pe picioare și astăzi să avem asigurată finanțarea până la finalul anului 2030 din fonduri europene nerambursabile.

Vă mulțumesc mult de tot și nu uitați că încrederea ne face bine”, a declarant Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *