Simona Halep a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest: „Când îţi doreşti ceva cu adevărat nu trebuie să renunţi!”

Simona Halep 3

Aula Magna „Ioan Curea” a Universităţii de Vest a fost neîncăpătoare, vineri, la ceremonia prin care liderul WTA, românca Simona Halep, a primit titlul de Doctor Honoris Causa „Beneficiorum Publicorum” al instituţiei de învăţământ superior din oraşul de pe Bega.

Toate locurile au fost ocupate cu o oră înainte de startul evenimentului la care au participat şi ambasadorii Statelor Unite ale Americii şi Austriei, mulţi alţi privitori fiind nevoiţi să stea în picioare. Dar s-au numărat şi ei printre cei norocoşi, întrucât nu toată lumea a reuşit să intre în sală, aproximativ 50 de oameni, majoritatea studenţi, aşteptând-o pe Simona în holul Universităţii de Vest.

„Suntem aici să găsim soluţii pentru copiii noştri, pentru viitorul României. Începând de astăzi o avem alături pe Simona Halep, ea a arătat că te poţi naşte în această ţară, poţi creşte aici şi poţi ajunge numărul unu mondial. Ea este un model şi ne demonstrează că talentul, munca, perseverenţa, autocontrolul şi inteligenţa pot învinge. Mi-ar plăcea să văd la studenţii noştri aceeaşi pasiune pe care o are Simona”, a declarat rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Vizibil emoţionată, Simona Halep a rememorat finalele de Mare Şlem pe care le-a jucat până în prezent, punând accent pe stările sale din momentele importante ale celor mai importante din carieră. Nu a uitat nici de ultimul act de la Roland Garros-ul juniorilor din 2008, titlu cucerit în urma unei victorii obţinute în faţa Elenei Bogdan.

„Sunt foarte emoţionată! La o asemenea ceremonie îmi este de trei ori mai greu să vorbesc. Îi sunt recunoscătoare Universităţii de Vest din Timişoara pentru acest titlu şi pentru un asemenea moment. După ultimul punct al finalei din acest an de la Roland Garros am simţit că s-au evaporat toate greutăţile şi momentele de tristeţe din anii anteriori. Mesajul pe care vreau să-l transmit tuturor tinerilor este că atunci când îţi doreşti cu adevărat ceva nu trebuie să renunţi, ci să ai încredere în tine şi să crezi că orice este posibil. Aşa am făcut eu, iar acum sunt un sportiv împlinit”, a precizat Simona Halep.

Ea a primit de la rectorul Marilen Pirtea şi un tablou realizat de caricaturistul Ştefan Popa-Popas.

Titlul de Doctor Honoris Causa „Beneficiorum Publicorum” este modalitatea prin care Universitatea de Vest din Timişoara recunoaşte public meritele şi contribuţiile majore la creşterea prestigiului României în lume.

Simona Halep UVT


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Simona Halep a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest: „Când îţi doreşti ceva cu adevărat nu trebuie să renunţi!”

  1. felicitari Simona ,felicitari UVT ,la alte decernari de titluri veneau numai cunostintele sa nu se faca de ras „doctoru” acu sala a fost neacapatoare . Ghem set si meci Marilen .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *