#şî Timișoara!

protest autostrazi

Români și firme din întreaga țară, dar și români din străinătate și-au întrerupt activitatea vineri, la ora 15, timp de 15 minute. Campania „România vrea autostrăzi”, care a îndemnat la 15 minute de grevă generală, a crescut de la zi la zi și a cuprins companii, primari, oameni de afaceri, școli, asociații, sindicate, magazine și ONG-uri. Ideea i-a aparținut antreprenorului sucevean Ștefan Mandachi.

El a construit, în mod simbolic, primul și singurul metru de autostradă din Moldova, pentru care a cheltuit 4.500 de euro și care a fost inaugurat în timpul protestului de 15 minute. Însuși președintele României, Klaus Iohannis, s-a alăturat protestului.

La protest au participat și numeroase firme din Timiș, organizații și simplii cetățeni aflați în trafic, circulația fiind blocată în Piața Mărăști și pe Calea Șagului.

sieu 1

La mai multe magazine și restaurante clienții nu au fost serviți timp de un sfert de oră. Primarul Nicolae Robu, care s-a deplasat, vineri, la București, s-a oprit din drum pe șosea pentru a se alătura mișcării „șîeu”.

Foto: Facebook / Info Trafic Jud. Timiş, OAR Timiş


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *