Şi-a pierdut lumina ochilor, dar nu renunţă la luptă

„Trei luni îţi mai dau, după care o să orbeşti!”, i-a spus medicul oftamolog Mariei Ardelian. Vestea a căzut ca un trăsnet asupra femeii, care atunci avea 23 de ani. Era o tânără mămică – născuse o fetiţă- iar boala de care tocmai a aflat se agrava de la o zi la alta.

Afecţiunea ei a fost cauzată de tensiunea arterială mare din timpul travaliului. La aflarea diagnosticului, Maria povesteşte că a început să plângă şi l-a sunat imediat pe soţul ei ca să vină să o ducă acasă pentru că anunţul făcut de doctor o… paralizase.

Dragoste la prima vedere

Multă vreme s-a întrebat: „De ce mie mi se întâmplă aşa ceva?” După un timp, a mai născut o fetiţă şi în toată această perioadă, în care de la o zi la alta îşi pierdea vederea, trăia o adevărată dramă. Maria spune că de multe ori când mergea pe stradă se gândea cât timp o să mai poată să privească cerul…

Acum, Maria Ardelian are 42 de ani, nu mai vede aproape nimic, însă nu a renunţat să lupte. Are spiritul unei învingătoare şi ne-a spus: „Aşa cum sunt eu, pot trăi într-un singur mod: cu ajutorul lui Dumnezeu”.

Maria s-a născut în oraşul Câmpina şi pe când era în clasa a III-a, s-a mutat împreună cu familia ei la Timişoara. După terminarea liceului s-a angajat ca şi contabilă şi tot atunci l-a cunoscut pe cel care i-a devenit soţ. A fost dragoste la prima vedere şi într-o lună cei doi au fost căsătoriţi.

Primele versuri

Acum, Maria nu mai vede, zăreşte doar nişte umbre în alb şi negru, însă a învăţat o nouă meserie, cea de maseuză. Aşa mai completează veniturile familiei, pentru că pensia de handicap e foarte mică.

Anul trecut, a şi scris primele poezii. Le-a aşternut pe nişte foi de hârtie, iar fiicele ei le-au copiat. Cu sprijinul soţului, a publicat primul volum intitulat „Povestea din poezie”. Cei doi soţi doresc ca banii obţinuţi din vânzarea cărţii să ajungă în contul unei organizaţii neguvernamentale care intenţionează să pună bazele unui „orfelinat”.

Viaţa în întuneric

Au trecut aproape 20 de ani de când Maria nu mai vede lumina zilei, dar este înconjurată cu aceeaşi dragoste de soţul ei şi de cele două fiice. Nu a renunţat niciodată să muncească, ba reuşeşte şi să gătească, chiar dacă uneori mai scapă câte un pahar.

În timp ce alţi omeni se prefac că sunt bolnavi, Maria a fost nevoită, în urmă cu câţiva ani, să lucreze la o bucătărie. Nu vedea bine, dar şi-a ascuns handicapul. După un timp, bucătăreasa-şefă a plecat,Mariei i s-a propus să preia funcţia, nu înainte de a da un concurs. De-abia a ajuns în sala unde se ţine proba scrisă şi, când a primit foile de examen, Maria nu a văzut subiectele.

A apelat la o stratagemă, spunând că subiectele sunt scrise ilizibil. Cineva i le-a citit, ea le-a memorat şi aşa a trecut de această probă. A lucrat ca bucătăreasă-şefă şi nimeni nu a ştiut că nu mai vede aproape nimic. Uneori o mai ajuta şi soţul, care îi citea meniul…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

0 Comments

No Comment.