Și campionii se înclină în fața suferinței. Au demonstrat-o printr-un cros organizat în Timiș

cros 2

Și campionii se înclină în fața suferinței. Au făcut-o, astăzi, 17 aprilie, Simona Amânar-Tabără și Iosif Rotariu în fața celor afectați de boala regilor (hemofilia) și afecțiunile înrudite (boli incurabile cu risc de sângerări spontane, predominant în încheieturi și mușchi, pentru care o banală rană poate fi fatală), în cadrul evenimentului Hemofilia Cros, ”Astăzi alergi în locul meu, mâine alergăm împreună”, care a avut loc la Buziaș, cu ocazia Zilei Internaționale a Hemofiliei.
cros buzias1
Acțiunea a fost organizată de Asociația Română de hemofilie și Centrul Medical ”Cristian Șerban”, locul care pentru cei suferinzi înseamnă a doua lor casă.

”Acest eveniment îl considerăm o modalitate de conștientizare a importanței profilaxiei și tratamentului pentru fiecare bolnav cu hemofilie din această țară.

Și persoanele afectate de această boală au dreptul la o viață frumoasă”, a declarat Daniel Andrei, președintele Asociației Române de Hemofilie.
cros buzias2
Începând din anul 1989, în data de 17 aprilie se celebrează Ziua Mondiala a Hemofiliei. Este o modalitate de conştientizare a existenţei unei comunităţi vulnerabile, care prezintă afecţiuni înnăscute, incurabile, dar perfect tratabile.

Anul acesta, pentru a se sublinia importanța cooperării, sloganul este ”Împărtășirea cunoștințelor ne face mai puternici”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *