În sfârșit, se face patinoarul

patinoar

De aproape zece luni, firma care a câștigat licitația pentru construirea patinoarului din Parcul Copiilor așteaptă un aviz de la o instituție a statului, a anunțat marţi primarul Timișoarei.

„Din păcate, nu au mers lucrurile așa cum am crezut și cum am dorit. De ce? Pentru că în România legislația este înfiorătoare, birocrația este cumplită, niciunde nu se întâmplă așa.

Dacă instituțiile statului ar funcționa în Germania ca în România și dacă ar exista acolo legislație ca la noi, eu cred că Germania – o forță economică, așa cum o știm – ar ajunge să aibă probleme serioase.

Pur și simplu la noi legislația este o frână pentru fenomenul economic, pentru unitățile economice și pentru cele administrative”, a constatat Nicolae Robu. Tot el a dat și soluția, care trebuie căutată la nivel parlamentar.

Valoarea lucrărilor la patinoar este de 530.000 de lei cu TVA, iar durata de execuție, două luni, ceea ce ar însemna sfârșitul lunii octombrie. Patinoarul va avea suprafața de 670 de metri pătrați, va fi funcțional în orice anotimp, fiind construit dintr-o gheață sintetică, la intrarea dinspre Bulevardul Revoluției a Parcului Copiilor.

Regimul de funcționare al viitorului patinoar nu a fost încă stabilit de autorități, dar acesta va fi accesibil și adulților, eventual în anumite intervale de timp.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “În sfârșit, se face patinoarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *