Serată literar-muzicală la Castelul Nako

radu gheorghe

Sala mare a Castelului Nako din Sânnicolau Mare a găzduit recent o manifestare literar-artistică demnă de atenţie, avându-i drept protagonişti pe membrii Corului „Doina” şi pe profesorul Radu Gheorghe.

Publicul a participat cu entuziasm la lansarea cărţii „Corul Doina şi Dirijorul Radu Gheorghe” de Ion Căliman, iar evenimentul cultural organizat de Primăria Sânnicolau Mare a cuprins, de asemenea un recital susținut de Grupul Coral „Doina”, (Oana Avram-pian, Mario Mateaș – pian şi Beniamin Rognean-pian.

„Fără să exagerez, îndrăznesc să spun că Doina a fost un fenomen spectaculos, un mix de talent, disciplină și pasiune care a dat naștere unor amintiri atât de frumoase, încât și astăzi mai sunt povestite”, a subliniat Dănuț Groza, primarul oraşului-gazdă.

CITEȘTE ȘI: Imagini video de la accidentul în care au fost implicați 17 elevi

Despre carte au vorbit Voichiţa Savu, autorul lucrării, Ion Căliman, dar şi personajul ei principal, profesorul Radu Gheorghe, un dirijor de excepţie, ale cărui succese remarcabile care au depăşit graniţele ţării, ducându-i faima în Germania, Austria, Ungaria şi Slovenia.

Cu caracter monografic, volumul conturează personalitatea muzicianului, formată încă din anii studenţiei ieşene, sub îndrumarea unor mari dascăli, precum Sabin Pautza şi Vasile Spătărelu. „Prezenţa lui Radu Gheorghe în corul Animosi al Conservatorului George Enescu din Iaşi, iar mai apoi popasul făgeţean i-au adus maturitate şi implicare în actul muzical, dar şi clasarea pe primele locuri în cadrul unor festivaluri naţionale de profil.

Alături de regretata prof. univ Emilia Comişel şi de folcloriştii făgeţeni, s-a implicat în elaborarea unor valorase culegeri etnografice, unele deja publicate, alete în curs de editare, înainte ca, ajuns la Sânnicolau Mare, să animeze ca nimeni altul mişcarea corală”, a subliniat Ioan Gheorghe Oltean.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *