SEMN RĂU! Tot mai puţine cadre universitare trec pragul Bibliotecii „Eugen Todoran” din Timişoara. Ce să mai spunem despre elevi şi studenţi…

biblioteca eugen todoran

Majoritatea adolescenţilor au renunţat la lectură, în favoarea jocurilor pe computer şi socializării în mediul virtual. Cartea a devenit un obiect neinteresant pentru tânăra generaţie, care preferă să se documenteze pe internet.

Chiar şi cei care au crescut -se studiind la bibliotecă, au renunţat încet-încet la a mai citi şi a trece pragul acestor oaze de cunoaştere. În revista „Lecturn”, profesorul universitar Vasile Docea, directorul Bibliotecii Centrale-Universitare Timişoara, a tras un semnal de alarmă, afirmând că în ultimii trei ani tot mai puţine cadre universitare frecventează această instituţie:

vasile docea„Analizând datele statistice ale Bibliotecii Centrale – Universitare <<Eugen Todoran>> din Timişoara, am observat că, în anul 2016, doar 212 cadre didactice au avut legitimaţie de acces. Dacă iau în considerare raportul rectorului cu privire la starea Universităţii de Vest, care înregistra un număr de 657 de cadre didactice, atunci am motive serioase de îngrijorare. Atât în calitatea mea de director al bibliotecii, cât şi de profesor la Universitatea de Vest. Cifrele sunt îngrijorătoare prin ele însele, dacă te gândeşti că doar 32,26 la sută – deci mai puţin de o treime – dintre asistenţii, lectorii, conferenţiarii şi profesorii universităţii au vizitat biblioteca”.

În ultimii trei ani, numărul dascălilor de la UVT care au trecut pragul bibliotecii a scăzut continuu: 251 (dintr-un total de 701 titulari) în anul 2014 și 226 (din 697 de titulari) în 2015”, declară Vasile Docea.

În ceea ce priveşte Biblioteca „Eugen Todoran”, în ultimi ani, serviciile pe care le oferă această instituţie s-au diversificat. „Este cea mai complexă instituţie de acest gen din zona de vest a ţării având drept de depozit legal naţional, aşa cum mai are Clujul, Iaşiul şi Capitala. Ca urmare, unui exemplar din oricare carte ce se tipăreşte pe teritoriul României i se aplică formula de conservare a patrimoniului tipărit, ceea ce însemnă că acesta se va regăsi în biblioteca universităţii, indiferent de valoarea acestuia. Fondul de carte e asigurat fie prin achiziţie contra cost, fie prin donaţie, iar la ora actuală biblioteca deţine peste 1,1 milioane de cărţi ştiinţifice şi de beletristică.

Un spaţiu animat

Scăderea numărului de dascăli care frecventează această instituţie nu a făcut din Biblioteca „Eugen Todoran” un loc mai puţin animat. „Dimineaţa, mai ales în perioada sesiunilor, studenţi se adună încă de la ora 7,30 pentru a prinde un loc în sala de lectură”, a precizat Vasile Docea.

madalin bunoiuDocumentare online

„Universitatea de Vest din Timişoara plăteşte un abonament în valoare de sute de mii de euro, proiectul Anelis, fiind vorba de acces electronic, pentru a fi la curent cu toate lucrările ştiinţifice apărute în lume. Trebuie să se ştie că editurile străine scot pe lângă varianta tipărită a lucrării şi una digitalizată, astfel încât atât cadrele didactice, cât şi studenţii au acces la aceste surse”, a declarat conf. Mădălin Bunoiu, prorector al UVT.

Facultăţile din cadrul universităţii au bibliotecile lor şi beneficiază de achiziţii de carte anual, fondurile provenind din proiectele de cercetare. La rândul lor, cadrele didactice dispun de propriile lor cărţi, pe care deseori le împrumută studenţilor.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *