Sebastian Ghiţă a fost PRINS la Belgrad. Avea la el documente false

sebastian ghita 1

Sebastian Aurelian Ghiţă a fost localizat şi reţinut, în cursul acestei nopţi, în Belgrad, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

„În urma activităţilor investigative complexe şi a informaţiilor furnizate de Direcţia Operaţiuni Speciale şi Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Române, în cursul acestei nopţi, în Belgrad, a fost localizat şi reţinut, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian. Mulţumim reprezentanţilor instituţiilor de aplicare a legii din Serbia, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Turcia, Muntenegru, Croaţia, Austria, Italia şi Franţa, precum şi partenerilor interni, pentru cooperarea în acest caz. Schimbul de date şi informaţii a avut loc prin CCPI, ENFAS şi PNR. În momentul depistarii, cel în cauză a prezentat pentru legitimare, documente false, care prezintă însemnele unui stat din U.E.”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

În prezent, se derulează procedura legala în astfel de situaţii, a mai precizat IGPR.

Sebastian Ghiţă ar fi fost pierdut, în noaptea de 19 spre 20 decembrie 2016, de poliţiştii care îl filau pe DN1, în timp ce se îndrepta către casă de la un eveniment al SRI, au declarat surse judiciare.

mediafax.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Sebastian Ghiţă a fost PRINS la Belgrad. Avea la el documente false

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *