
La Muzeul Catedralei Mitropolitane din Timişoara a avut loc vernisajul celei de-a doua ediţii a expoziţiei de icoane pe sticlă, Lumina Lină, realizată de tinerii de la Palatul Copiilor Timişoara, o seară plină de emoţie şi spiritualitate.
Peste 100 de icoane pe sticlă expuse au fost minuţios lucrate de micii iconari, artişti talentaţi de la cercul de Pictură/Desen de la Palatul Copiilor Timişoara, coordonat de profesor Daniela Scurtulescu şi profesor Dana Simionescu, precum şi de la Clubul Copiilor Jimbolia, profesor coordonator Suzana Hluşcu.
Evenimentul a fost marcat cu un moment artistic autentic interpretat de grupul de muzică populară Flori bănăţene, coordonat de prof. Remus Grosu şi Grupul vocal Flores, coordonat de profesor Kinga Mitran Soter, de la Palatul Copiilor Timişoara.
Proiectul a avut loc cu sprijinul şi binecuvântarea Înalpreasfinţitului Părinte Mitropolit Ioan Selejan, a Maicii Filoteea, care a asigurat panotarea impecabilă a expoziţiei, şi a directoarei de la Palatul Copiilor Timişoara, prof. Lavinia Jurcan.
Expoziţia rămâne deschisă publicului până 20 decembrie 2025.
Proiectul cultural este cofinanţat de Consiliul Judeţean Timiş prin Programul TimCultura 2025.





