Se reiau zborurile de pe Aeroportul Timişoara spre destinaţii din Anglia, Spania şi Belgia

Condițiile ridicării progresive a restricțiilor de circulație aviatică fac posibilă continuarea creșterii treptate a operării zborurilor aeriene de pe Aeroportul Timișoara.

Reluarea zborurilor aeriene de legătură între România și alte țări, încă de luna trecută, a făcut posibilă reluarea operării zborurilor regulate de pe aeroportul Timișoara spre și dinspre destinații din Germania (Dortmund, Frankfurt-Hahn, Memmingen și Karlsruhe/ Baden-Baden), Italia (Bari, Bergamo, Bologna, Roma, Veneția), Franța (Paris-Beauvais).

Ca urmare a reactualizării listei țărilor care sunt considerate sigure și din care pasagerii pot reveni în țară fără să mai intre în izolare sau carantină, pe lângă destinațiile din Germania, Italia și Franța, se mai adaugă un număr de 22 de țări. Cu 3 dintre acestea aeroportul Timișoara are legătură aeriană directă, respectiv: Anglia (Londra-Luton), Spania (Barcelona, Madrid, Valencia), Belgia (Bruxelles-Charleroi).

Astfel începând de astăzi, 7 iulie 2020, pe aeroportul din Timișoara se vor relua zborurile regulate spre și dinspre Londra-Luton și Barcelona, urmând ca de mâine, 8 iulie a.c., să fie reluate și zborurile directe spre și dinspre Bruxelles-Charleroi și Valencia, iar din 10 iulie a.c. se va relua și cursa directă spre și dinspre destinația Madrid.

Reamintim pasagerilor faptul că planul măsurilor de protecție pentru a limita răspândirea noului coronavirus, în ceea ce privește îmbarcarea si debarcarea pasagerilor pe aeroportul Timișoara este publicat pe site-ul aeroportului: www.aerotim.ro.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns