
Duminică, se va redeschide unul dintre cele mai renumite târguri din județul Timiș, renumit pentru afluența de producători și cumpărători.
Este vorba de piața din Lovrin, care a fost închisă pe perioada pandemiei. ”Suntem bucuroși că putem face acest anunț pe care lumea îl așteaptă de multă vreme.
Evident, vor fi păstrate măsurile de securitate și distanțare socială, astfel încât să asigurăm toate condițiile necesare și să nu existe pericol de infectare.
Sperăm ca în 21 iunie să redeschidem și ștrandul, tot în condiții speciale”, a anunțat primarul Marius Graur.