Se preconizează o producție de grâu excelentă, în județul Timiș

grau 3

Treieratul este, în Timiş, ceva mai întârziat decât în anii obişnuiţi, explicaţia constând în reprizele de ploaie din ultimele săpămâni.

Aşa se face că orzul încă nu e recoltat în totalitate, deşi de la mijlocul lui iunie ar fi trebuit, în mod normal, să fie în hambare. La grâu, de asemenea, recoltarea se află abia într-un stadiu incipient. Mai exact, până ieri se efectuase pe numai circa 20.000 de hectare, din cele 134.000 cultivate în Timiş.

Cultivatorii de grâu din Timiş nu au întâmpinat probleme majore, iar producţia se anunţă foarte bună, după cum susţin reprezentanţii Direcţiei Agricole. „Ne-au încurcat şi ploile din ultimele zile şi ar fi bine să avem măcar o săptămână secetoasă, pentru ca grâul să se recolteze în condiţii optime. Probleme deosebite nu au apărut, însă, pentru că nu am avut precipitaţii în exces şi nici furtuni care să culce plantele la pământ pe suprafeţe foarte însemnate. Din datele pe care le avem până acum, producţia medie de grâu din judeţul Timiş ar putea fi de 6.000 de kilograme la hectar”, susţine Doru Petanec, şeful Direcției pentru Agricultură a Județului Timiş.

De asemenea, producţia de orz este şi ea apreciabilă, la nivelul judeţului, mai exact în jurul a 5.600 de kilograme la hectar, dar suprafaţa totală este mult mai mică decât în cazul grâului, mai precis de aproximativ 4.400 de hectare. Rapiţa, la rândul său, este recoltată actualmente pe aproximativ jumătate din suprafaţa totală, prefigurându-se o producţie medie între 3.000 şi 3.500 de kilograme la hectar. Trebuie spus, însă, că rapiţa a fost cultura care a suferit puternic de pe urma condiţiilor meteorologice neprielnice de astă-toamnă, mulţi cultivatori trecând chiar la reînsămânţări cu grâu, porumb sau alte cereale.

Porumbul din Timiş creşte ca Făt-Frumos

Porumbul este cultura cerealieră cu cea mai mare suprafaţă ocupată în acest an în Timiş, fiind vorba despre nu mai puţin de 180.000 de hectare. Este cultura de primăvară pentru care au optat mulţi dintre cei care s-au văzut la sfârşitul anului trecut cu suprafeţele însămânţate cu rapiţă compromise. Ei bine, este posibil ca porumbul să fie cartea câştigătoare pentru agricultura mare a Timişului, deoarece la ora actuală se prezintă foarte frumos. „Porumbul arată excelent în urma ploilor din ultimele luni şi, dacă vor mai cădea precipitaţii şi în perioada următoare, este posibil să avem producţii-record. Şi florii-soarelui i-au priit ploile, deşi nu într-o măsură la fel de mare ca porumbului”, susţine Doru Petanec.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Se preconizează o producție de grâu excelentă, în județul Timiș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *