Se poate relua navigația între România și Serbia

Se poate relua navigația între România și Serbia

Se poate relua navigația între România și Serbia.

Consiliul Județean Timiș, în calitate de partener, a organizat conferința de închidere a proiectului „Repararea infrastructurii de navigație pe Canalul Bega”. Cu această ocazie, au fost prezentate rezultatele proiectului, fiind organizată și o deplasare, la Nodul hidrotehnic Sânmihaiu Român, pentru inaugurarea obiectivului.

CITEȘTE ȘI: 5 măsuri anunțate de Dominic Fritz pentru Colterm. „Ca să nu mai avem probleme iarna viitoare”

În cadrul proiectului au fost efectuate lucrări de reabilitare a ecluzei și stăvilarului de la Sânmihaiul Român și, pe partea sârbă, repararea nodurilor hidrotehnice de la Srpski Itebej și Klek. Totodată, partenerul sârb a finalizat execuția pistei de biciclete până la graniță, astfel că, în viitor, după deschiderea punctului de trecere a frontierei de pe canalul Bega, traseul cicloturistic va avea peste 70 de km.

Circulația se va putea face cu ambarcațiuni de agrement pe cei 114 km ai Canalului Bega de pe teritoriul românesc și cel sârbesc (și mai departe pe sistemul navigabil dunărean).

Pentru ca transportul să se desfășoare în cele mai bune condiții, în perioada următoare vor începe lucrările pentru deschiderea unui punct de trecere a frontierei naval și pietonal pe canal. În acest moment este finalizată documentația tehnică și a fost obținută autorizația de construire. Acesta va fi amplasat pe o parcelă cu suprafața de 1.000 mp din domeniul public al județului Timiș, pe teritoriul comunei Uivar, în afara digului de apărare al canalului Bega, în vecinătatea frontierei cu Republica Serbia.

Proiectul prevede o clădire P+2E și terasă de observație, o zonă de control acoperită și un cheu de acostare pentru ambarcațiunile de agrement.

Punctul va permite controlul atât al persoanelor care folosesc pista de biciclete, cât și al pasagerilor ambarcațiunilor care navighează pe canal.

Consiliul Județean Timiș a inclus în bugetul anului 2022 fonduri necesare demarării construcției punctului de trecere a frontierei și se estimează că la sfârșitul anului 2023 punctul va fi operațional.

Operaționalizarea ecluzei de la Sânmihaiul Român va permite circulația pe canal a ambarcațiunilor de agrement de la Timișoara până în Serbia și mai departe pe Tisa și Dunăre, fie spre Marea Neagră, fie spre sistemul Main-Rin-Marea Nordului. Totodată, în cadrul proiectului au fost achiziționate de către cele două administrații bazinale echipamente specifice ce vor fi utilizate pe viitor pentru întreținerea căii navigabile.

 

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *