Se întâmplă în Timiş: pentru ei o haină sau o pereche de pantofi noi reprezintă un lux de neimaginat

„Sunt atâţia oameni sărmani, pentru care o haină sau o pereche de pantofi noi reprezintă un lux de neimaginat, există atâţia copii care, la vârsta la care ar trebui să aibă tot ce le este necesar pentru a creşte şi a deveni oameni adevăraţi, n-au de niciunele. Ne amintim de ei – dacă ne amintim – de Paşti şi de Crăciun, când campaniile umanitare de tot felul se străduiesc să le umple casele cu de-ale gurii, pentru îndătinatele mese sărbătoreşti, şi să aducă daruri celor mici. După aceea, îi uităm, ca şi când între cele două praznice toate aceste familii nevoiaşe ar dispărea undeva sau şi-ar reveni, ca prin miracol, din situaţia tristă în care se zbat, cel mai adesea, ani în şir”, spune Ştefan Şiacovici, preşedintele Societăţii „Amicii Regelui Mihai” pentru Istorie şi Suveranitate din Timişoara, ai cărei reprezentanţi continuă să facă, periodic, colecte de articole vestimentare, încălţăminte, cărţi şi jucării pentru copilaşii necăjiţi din satele timişene.

„Ideea de a oferi ajutoare periodic familiilor cu venituri mici din mediul rural a apărut în contextul unei discuţii pe care am avut-o cu Principele Nicolae. Monarhia din România a fost mereu preocupată de actele de caritate, iar noi, cei de la SARMIS, am dorit să instituim o campanie locală în spiritul acestei tradiţii. Nu suntem mulţi la număr, dar mulţi au fost oamenii care au dat dovadă de solidaritate cu semenii lor nevoiaşi şi au donat diverse obiecte menite să le uşureze viaţa celor mari şi să le aducă micuţilor un strop de bucurie. Am cunoscut, cu acest prilej, timişoreni cu inimi mari – nu pot să nu le amintesc pe doamna Draga de pe strada Mendeleev şi pe doamna Pavelescu, de pe strada Bucureşti – care n-au pregetat să dăruiască din puţinul lor familiilor defavorizate pe care le-am descoperit în periplul nostru pe la sate. Am fost la Bărăteaz, la Uliuc, la Sacoşu Turcesc, la Săcălaz, la Moşniţa Nouă şi Moşniţa Veche şi, peste tot, am fost întâmpinaţi cu drag de aceia care au devenit beneficiarii campaniei noastre, iar acţiunile de acest gen vor continua”, subliniază Ştefan Şiacovici.

 

Citeşte şi:

CASA SOLARĂ. O puteţi admira la marginea Timişoarei

 


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *