Se apropie Gala Excelenței Timișorene. Cine sunt cei care vor primi distincţii

gala excelentei timisorene

Gala Excelenţei Timişorene este un eveniment tradiţional anual, dedicat celor care s-au evidenţiat prin rezultate deosebite în diferite domenii de activitate, fiind organizat de Primăria Timişoara şi finanţat de consiliul local.

Joi, 7 decembrie, de la ora 10, în sala de concerte a Filarmonicii „Banatul” vor fi acordate premii literare şi diplome pentru elevii claselor V-XII, care au obținut media 10 la învățătură în anul şcolar 2016-2017. În cadrul acestui eveniment va primi distincții „Vidu Band”, o formație de artiști instrumentiști profesioniști, alcătuită din profesori de la Colegiul Național de Artă „Ion Vidu” Timișoara și elevii cei mai performanți.

Marți, 12 decembrie, la ora 12, în sala de cenaclu a Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România, vor fi premiate operele literare pentru anul editorial 2016.

Joi, 14 decembrie, de la ora 13, în sala de consiliu a Primăriei Timișoara, vor fi decernate diplome şi premii elevilor merituoşi care au obţinut nota 10 la examenul de bacalaureat, olimpicilor internaţionali şi profesorilor lor coordonatori.

Tot în data de 14 decembrie, la ora 19, în Amfiteatrul „Alexandru Rogojan” al Universităţii Politehnica, vor fi premiaţi studenţi şi tineri cercetători din mediul universitar timişorean, care s-au remarcat pe parcursul anului 2017 prin rezultate excepţionale.

Ultima „reprezentație” a Galei Excelenţei va avea loc în data de 15 decembrie, la ora 13, la primărie, unde vor fi premiați artiștii timișoreni.

Municipalitatea premiază în acest an 506 elevi cu media 10 la învăţătură în anul şcolar 2016/2017, șase elevi merituoşi care au obţinut nota 10 la examenul de bacalaureat, 17 olimpici internaţionali şi profesorii lor coordonatori, 36 de studenţi eminenţi, patru cercetători și 109 artişti.

Imagine de arhivă


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *