Școlile se redeschid de luni. Ministrul Educației a oferit informații suplimentare: cine merge la școală, cine învață online

inchidere scoli
Ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, a anunțat, marţi seară, că scenariul verde – care prevede participarea fizică la ore a tuturor elevilor, începând de luni – se va aplica în localităţile unde rata de infectare este până la 1 la mie.
  • Scenariul galben – în care merg la cursuri copiii de grădiniţă, cei din clasele I-IV și cei din clasele a VIII-a şi a XII-a – se va aplica la o rată de infectare calculată la 14 zile cuprinsă între 1 şi 3 la mia de locuitori.
  • Scenariul roşu – în care merg la cursuri doar copiii de grădiniţă şi cei din clasele I-IV – se aplică la o incidenţă cumulată cuprinsă între 3 şi 6 la mia de locuitori. Localităţile unde sunt mai mult de 6 cazuri la mia de locuitori intră în carantină, iar elevii şi preşcolarii vor trece cu toţii în online.
Ministrul Educației a făcut aceste precizări marți seară.
El a spus ulterior, la Antena 3, că evaluările vor fi făcute săptămânal.
  • „Decizia de deschidere a şcolii se va lua nu la nivel global, al judeţului, ci la nivel de localitate. Această situaţie va trebui să fie cunoscută foarte vizibilă. Ministerul Educaţiei va prelua pe site linkul cu situaţia unde sunt updatate datele epidemiologice, pe toate localităţile, în aşa fel încât fiecare părinte, elev, profesor să ştie ce va urma pentru săptămâna următoare. Evaluările vor fi făcute săptămânal, iar rata de infectare va fi luată în considerare pe ultimele 14 zile”, a explicat Sorin Cîmpeanu la Antena 3.
Ministrul Educației a afirmat că nu este exclus ca şcolile să fie închise din nou, dacă riscul epidemiologic va creşte. „Nu va exista vreo ezitare în interesul stării de sănătate, dacă situaţia epidemiologică ne va obliga la acest lucru să-l facem. Însă experţii pe sănătate spun că suntem pe un trend care nu generează îngrijorări imediate în această perspectivă. Astăzi, în România o singură localitate mai este în carantină, comuna Havârna din judeţul Botoşani”, a explicat Sorin Cîmpeanu.
De asemenea, vor fi 5 situații în care se poate continua predarea online, în școlile care se vor redeschide:
  • 1. Elevii au contraindicaţii medicale pentru prezenţă fizică/au vulnerabilităţi şi prezintă certificat medical.
  • 2. Elevii au aparţinători în familie care au vulnerabilităţi medicale, certificate ca atare.
  • 3. Elevii prezintă simptome. Recomandarea fermă a Ministerului Sănătăţii, dar şi a Ministerului Educaţiei este să rămână acasă.
  • 4. Profesorii prezintă vulnerabilităţi cronice, certificate de medic de medicina muncii.
  • 5. Profesorii prezinta simptome specifice.

 

hotnews


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *