În ultima vreme, s-a lansat idea construirii unor construcţii de tip container, care să suplinească lipsa spaţiilor din învăţământ. Se susţine că aceste obiective sunt uşor de realizat, se ridică în timp scurt şi au marele avantaj că ar asigura desfăşurarea orelor de curs doar în cursul dimineţii, fără ca micuţii să mai fie nevoiţi să vină la şcoală după-amiaza.
Există, însă, şi dezavantaje, iar ele ţin, în principal, de gradul de securitate pe care îl oferă acest tip de construcţii. O situaţie de acest fel există şi la Giarmata, unde, din cauză că se face şcoală şi după-masa, s-a avansat ideea containerelor.
Primarul Virgil Bunescu spune că această soluţie nu este nicidecum una potrivită şi că, pe lângă disconfortul creat de aceste spaţii, există multe riscuri în privinţa siguranţei copiilor. În plus, într-o perioadă în care vorbim de condiţii cât mai decente, asemănătoare celor europene, ar fi nefiresc să optăm pentru containere, doar simpla pronunţare a cuvântului spunând multe despre calitatea spaţiilor.
În schimb, la Giarmata există o clădire aflată încă în construcţie, care ar trebui să fie unitate şcolară. Însă, deşi lucrările au început încă din urmă cu nouă ani, nu s-a reuşit finalizarea lor, din criză de bani. Primarul speră, totuşi, că guvernul se va apleca asupra acestei probleme, pentru a finaliza cât mai curând clărirea şcolii din Giarmata.