
Un schior care s-a rănit luni pe pârtia din Muntele Mic a fost transportat cu elicopterul SMURD la spitalul din Caransebeș.
Potrivit Inspectoratului General de Aviație al MAI, solicitarea pentru intervenția elicopterului din Caransebeș a fost făcută de salvamontiști, după ce un bărbat de aproximativ 30 ani s-a accidentat la schi pe pârtia din stațiunea Muntele Mic.
Bărbatul a primit primul-ajutor din partea salvamontiștilor și, în mai puțin de 10 minute, a fost transportat la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș.
CITEȘTE ȘI: Primarii, viceprimarii și șefii consiliilor județene vor primi un spor de 50% din salariu. Care este condiția să primească banii
MAI, prin Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General de Aviație, a înființat două puncte de operare aeromedicală, în Caransebeș și Brașov, destinate salvării persoanelor din zone montane, conform Mediafax.