Schimbare privind examenul pentru permisul de conducere. Ce prevede proiectul depus de UDMR

Schimbare privind examenul pentru permisul de conducere. Ce prevede proiectul depus de UDMR

Schimbare privind examenul pentru permisul de conducere. Ce prevede proiectul depus de UDMR

UDMR anunţă că a depus, miercuri, la Parlament, o iniţiativă legislativă privind reorganizarea procedurii de obţinere a permisului de conducere.

Proiectul de lege defineşte, în principal, profesia de examinator autorizat, aceasta putând fi exercitată, pe lângă ofiţeri şi agenţi de poliţie, de către orice persoană care obţine o autorizaţie în acest domeniu, potrivit stirileprotv.ro.

Prezentul proiect de lege a fost necesar deoarece Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) nu poate efectua examenele în ritmul necesar din cauza lipsei de personal, iar, astfel, candidaţii trebuie să aştepte luni de zile pentru a obţine o programare la proba practică, necesară pentru obţinerea permisului de conducere.

CITEȘTE ȘI: Dominic Fritz, mesaj tranșant: ”Să plece avocatul, că banii ni i-a luat”

Iniţiativa noastră are ca scop transparentizarea actualului sistem de reglementare şi facilitarea procedurilor administrative pentru obţinerea permisului de conducere”, a declarat Benedek Zakariás, viceliderul grupului parlamentar UDMR din Camera Deputaţilor şi iniţiatorul propunerii legislative.

Conform proiectului de lege, Autoritatea Rutieră Română (ARR), organ tehnic al Ministerului Transporturilor, ar fi responsabilă pentru examinarea candidaţilor.

Pentru a obţine o autorizaţie de examinator, o persoană trebuie să deţină permis de conducere pentru categoria B de cel puţin trei ani, să nu fi avut permisul de conducere anulat sau suspendată exercitarea dreptului de conducere a autovehiculelor în ultimii trei ani. O altă condiţie este să nu desfăşoare activităţi în cadrul unei şcoli de conducători auto şi trebuie să urmeze cursul de formare iniţială.

”Pentru a obţine autorizaţie de examinator pentru categoriile C sau D, pe lângă condiţiile de mai sus, persoana trebuie să aibă cel puţin 5 ani experienţă în categoria de vehicule pentru care solicită atestarea sau să promoveze testul de evaluare teoretică şi practică.

Prin această modificare eliminăm posibilitatea ca un agent de poliţie, după trei ani de experienţă în domeniu, să examineze pentru orice categorie de autovehicule, aşa cum este în prezent”, a explicat Benedek Zakariás.

El a arătat că Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor va rămâne, în continuare, autoritatea competentă de testare pentru proba teoretică, de emitere a permiselor de conducere şi de evidenţă a acestora, în timp ce Autoritatea Rutieră Română va fi desemnată doar pentru desfăşurarea probei practice şi autorizarea examinatorilor.

Potrivit UDMR, propunerea legislativă include şi o serie de prevederi benefice în ceea ce priveşte procedurile administrative pentru obţinerea permisului de conducere: nu ar fi obligatorie efectuarea ambelor probe în aceeaşi localitate, în sensul în care candidaţii, în funcţie de reşedinţa lor, de localitatea unde sunt angajaţi sau studiază, îşi vor putea alege un centru de examinare diferit pentru susţinerea probei.

Totodată, la proba practică, instructorul ar fi obligat să fie prezent în autovehicul, să asiste candidatul pentru a supraveghea desfăşurarea examenului.

Dacă iniţiativa legislativă elaborată de UDMR va fi adoptată în Parlament, aceasta va intra în vigoare începând cu anul 2024.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *