Șase copii ai unei familii din Timiș au nevoie de bunătatea noastră. Povestea lor este tulburătoare

Sute de oameni din județul Timiș își duc traiul cu greu de pe o zi pe alta. Momentele de cumpănă și le știu doar ei, însă Crăciunul este momentul în care bănățenii se pot mobiliza pentru a transforma sărbătorile de iarnă ale acestor oameni în unele la care poate nici nu au visat.

Reprezentanții Asociației ”Speranță pentru România” sunt hotărâți să schimbe viața acestor persoane. Una dintre familiile cu probleme locuiește în comuna Victor Vlad Delamarina.

Soții Popescu au șase copii și numesc cămin clădirea unei foste farmacii din localitate. Pentru că acest imobil va fi dărâmat, familia Popescu este nevoită să se mute în Herendești, unde primăria le-a oferit un loc de casă.

Părinții celor șase copii au luat un credit bancar (tatăl lucrează ca paznic, iar mama lucrează în Lugoj, la curățenie) cu acești bani reușind să ridice două camere pe terenul primit. Oameni cu suflet mare le-au sărit în ajutor, meșterii acceptând un preț mic și plata în rate.

Mai mult, alte persoane i-au ajutat să mai cumpere materiale necesare pentru extinderea casei cu încă patru camere, loc ideal pentru copii.

Trei dintre ei sunt premianți, bucurându-și părinții doar cu note de 9 și 10! Maria, 15 ani (premiantă), Georgiana, 12 ani ( cu note doar de 9 și 10), Vlăduț, 10 ani (calificative foarte bine), Adriana, nouă ani, David șapte ani și Ștefania, cinci anișori, de abia așteaptă să se mute în casă nouă.

Pentru a se putea întâmpla acest lucru, familia Popescu are nevoie de cinci geamuri (dimensiuni: lățime 90 x 115 cm), șase uși (dimensiuni: 80 x 100 cm, 150 x 116 cm = 2 bucăți, 180 x 116 cm, două bucăți, 215 x 115 cm) și o sobă de foc pentru încălzit și gătit.

De asemenea, cei care doresc pot să-i ajute și cu alte materiale de construcție: polistiren, ciment, var, gresie, faianță, adeziv etc.

Donații se pot face în conturile bancare deschise la BCR, Raiffeisen Bank și Banca Transilvania. Denumire: Asociația Misiunea Speranță pentru România, CUI: 26044485, BCR (Banca Comercială Română): în lei: RO 74 RNCB 001813 82799 00003; în euro: RO 04 RNCB 0018138279900002; COD SWIFT: RNCBROBU; Sucursala: Chișineu Cris, jud. Arad. Raiffeisen Bank: în lei: RO39 RZBR 0000 0600 1204 2338; în euro: RO24 RZBR 0000 0600 1218 9757; CODE SWIFT: RZBRROBU
aceeași sucursală. Banca Transilvania: în lei: RO18BTRLRONCRT0365344401; în euro: RO65BTRLEURCRT0365344401; COD SWIFT: BTRLRO22,
aceeași sucursală.

Vă rugăm să specificați pentru cine faceți donația. Pe pagina de internet a asociației, www.sperantapentruromania.ro se pot vedea donațiile realizate.

De asemenea, pe aceeași pagină de internet pot fi găsite cazuri tulburătoare, unele ale bătrânilor și copiilor care locuiesc în frig, deoarece nu au o sobă pentru a se încălzi. Orice ajutor pentru acești oameni le poate transforma sărbătorile și poate chiar viața.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns