Sărbătoare în capitala lubeniţei

festival gottlob

Mii de oameni, distracţie pe-alese, pepeni cu duiumul, printre ei şi exemplare-mamut de peste 25 de kilograme, muzică bună, standuri cu mititiei, bere şi briz-brizuri, foc de artificii în miez de noapte şi… comerţ desfăşurat sub bolta înstelată până pe la ora 3 a dimineţii, toate acestea au fost de văzut şi savurat la Gottlob, cu prilejul celei de-a VIII-a ediţii a celui mai dulce şi mai aromat festival, cel al lubeniţei.

CITEŞTE ŞI: Un medic a luat şpagă de la 24 de pacienţi, într-o singură zi

O mulţime de timişeni au ales să-şi petreacă duminica, dar şi lunea liberă în comuna Gottlob, deşi sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a fost zi de rugă în numeroase localităţi timişene.

festival gottlob1
Duminică, cei dintâi muşterii ai târgului de pepeni în cadrul căruia şi-au desfăcut marfa 12 producători locali au asistat, înainte de toate, la două momente festive: inaugurarea noii creşe din localitate şi a Drumului comunal 11, care leagă Gottlobul de Tomnatic.

Ambele investiţii au fost făcute din bani europeni, prin Măsura 322, adăugându-se altor proiecte accesate cu succes într-o comună timişeană vestită nu numai datorită lubeniţei gustoase, ci şi felului în care ştie să atragă fonduri nerambursabile, folosindu-le cu succes spre binele comunităţii.

Prefectul Mircea Băcală şi Nicolae Robu, primarul Timişoarei, s-au numărat printre participanţii la cele două acte de inaugurare, care au atras, de altminteri, un public la fel de numeros ca şi cel al tradiţionalei parade a festivalului, la care au participat graţioasele majorete de la Gottlob.
festival gottlob2
Aparatele foto, telefoanele mobile şi tabletele n-au mai prididit cu pozatul fetelor cu fustiţe scurte şi al dansatorilor îmbrăcaţi sărbătoreşte în costume populare, înainte ca distracţia să se mute în faţa scenei proaspăt amenajate lângă baza sportivă din comună. Unii au preferat să urmărească turneul de handbal feminin sau pe cel de minifotbal, alţii, mai cu seamă cei mici, să se dea cu ringispielul, lubeniţă şi pepeni s-au mâncat pe săturate, iar mesele întinse n-au rămas fără clientelă.

Şi tot cu prilejul festivalului, administraţia localităţii-gazdă a premiat „Cea mai frumoasă grădină din faţa casei”, în cadrul unei competiţii care, spun autorităţile locale, a creat un fel de emulaţie în rândul gospodarilor din sat, îndemnându-i să realizeze adevărate mici bijuterii peisagistice la margine de drum, întru, desigur, înfrumuseţarea evidentă a comunei.

Ansamblul de dansuri de la Sviniţa, din Serbia, şi formaţia folclorică locală au cucerit sufletele spectatorilor, iar ropotele de aplauze au răsunat la finalul recitalurilor lor. Florentina şi Petre Giurgi au adus la Gottlob muzica Maramureşului, într-un concert cu mare priză la public, iar un alt cuplu de artişti îndrăgiţi, Diana Selagea şi Generalu’, i-au răsfăţat pe participanţii la festival cu tradiţii ardelene de prin părţile Lipovei.
festival gottlob3
Exact la ora 23,59, îndătinatul foc de artificii a colorat cerul comunei, urmărit cu aviditate de ochi curioşi, nerăbdători să admire minunăţiile feerice înflorite pe firmament, o trataţie cu care primăria localităţii, organizatoarea întregii manifestări, i-a obişnuit de ani buni.

Concursurile haioase, de… aruncat harbuzul, de alergat cu pepenele-n braţe şi, desigur, de mâncat lubeniţă, cât mai multă într-un timp cât mai scurt, au făcut deliciul celor care au ales să-şi petreacă la Gottlob după-amiaza de ieri.

Ca de obicei, cei mai încântaţi au fost copiii, dar şi adulţii s-au bucurat de serbare, adăstând pe lângă standurile cu mititei şi bere în aşteptarea vedetelor serii. Cum acestea s-au numit… membrii trupei Compact, nu e de mirare că spaţiul de lângă scenă a devenit arhiplin, iar refrenele celebrei formaţii au răsunat până târziu în noapte.

Timişenii de toate vârstele s-au simţit excelent la Gottlob şi, cu siguranţă, vor reveni în patria celei mai dulci lubeniţe din Banat şi la anul, ştiind de pe acum că la 50 de kilometri de Timişoara se coace, în fiecare miez de august, un festival dulce, mereu cu pepeni gustoşi, invitaţi faimoşi şi idei simpatice, concursuri trăsnite şi voie bună.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *