Darea în plată, o lege în continuare contestată

credit ipotecar

După intrarea în vigoare a legii privind darea în plată, băncile au avut, ca reacție imediată, majorarea substanțială a avansurilor la creditele imobiliare. Efectul nu a întârziat să apară, atât instituțiile financiare, cât și potențialii lor clienți având de suferit. Cele dintâi, pentru că nu prea mai aveau cui da împrumuturi, iar ceilalți, pentru că accesul lor la credite de acest gen era serios blocat.

La două luni de aplicare a legii, unele dintre bănci au început să dea înapoi, respectiv să reducă avansurile la credite. Iată însă cum se înfățișează situația într-o analiză publicată recent de către cel mai important jucător bancar de la noi.

Cum era de așteptat, darea în plată continuă să nu fie agreată, lucru de altfel vizibil și în pozițiile anterior exprimate în legătură cu acest subiect. Conform analiștilor BCR, „Legea dării în plată a făcut creditul ipotecar mai riscant pentru bănci și mai greu accesibil pentru clienți”. Un prim efect al legii, prin prisma băncii, este încetinirea ritmului de creștere a creditării pentru locuințe.

Ca efecte secundare, analiza relevă condițiile mai restrictive ale creditelor, legea accelerând evacuarile și creând riscuri pentru piața financiară.

Statistica BNR arată că legea a avut ca impact, în cele două luni de aplicare, 4.000 de solicitări de dare în plată, adică un procent dintre cei care au contractat un credit ipotecar au apelat la această posibilitate. Între cei aproximativ 4.000 de clienți se numără, însă, și circa 400 de clienți cu profil de investitori imobiliari, care au dat în plată cel puțin două imobile, precum și cazuri prin care s-a solicitat ștergerea datoriilor comerciale ale unor firme.

Dintre motivele pentru care clienții au apelat la acest mod de rezolvare a dificultăților de rambursare a împrumuturilor, unul l-au constituit problemele create de împrumuturile în franci elvețieni. Analiștii enumeră, ca și consecință a aplicării legii, și scăderea perioadei în care clientul împrumutat ajunge să-și părăsească locuința.

Chiar dacă băncile au luat măsuri de reducere a avansurilor, piața bancară nu și-a rezolvat problemele, băncile neputând ignora riscurile. Evoluția recentă a creditării pentru locuințe a avut un ritm de creștere de nouă-zece procente anual, în condiții stabile de risc și de avantaje pentru clienţi: credite în moneda națională, dobânzi scăzute, oferte cu dobânzi fixe pe cinci și zece ani, se arată în studiu.

Ca o concluzie, legea dării în plată este considerată în continuare incorectă de către bănci. Se solicită ca astfel de reglementări să dea soluții comerciale la provocările sociale și să se renunțe la politicile economice care nu stimulează atragerea de finanțări și investiții, restrângând intermedierea financiară și premisele pentru prosperitate pe termen lung.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *